În scandal sunt implicați și 14 membri ai echipei de ski și alți doi veterani la bob care au câștigat două medalii de aur.
Fostul director al laboratorului antidoping de la acea perioadă a afirmat că probele de urină care ar fi dezvăluit consumul de substanțe interzise ar fi fost înlocuite cu probe de urină curate. Grigory Rodchenkov a estimat că aproximativ 100 de probe de urină ar fi fost distruse.
Niciun sportiv nu a fost detectat pozitiv la dopaj, iar Rusia a câștigat cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, depășindu-și astfel principalul rival, Statele Unite ale Americii.
Jurnaliștii de la The New York Times i-au contactat pe oficalii ruși pentru a primi un răspuns în acest caz, însă Vitaly Mutko, ministrul Sportului în Rusia, a declarat că este o continuare a unui atac aspura sportului rusesc.
Doctorul Rodchenkov a colaborat cu Bryan Fogel, un producător de filme care lucrează acum la un documentar despre cazurile internaționale de doping, care va fi lansat în luna septembrie.
La Olimpiada de iarnă de la Soci au participat trei mii de sportivi din întreaga lume, timp de 16 zile. Aceasta a fost cea mai scumpă competiţie de acest gen din istorie.Nu mai puţin de 50 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pentru organizarea Olimpiadei.
De asemenea, la prima ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă pe care a găzduit-o în 2014, Rusia a bătut propriul record de medalii (33) şi de titluri olimpice (13 faţă de 11 în 1994), aproape de recordul absolut stabilit de canadieni la Vancouver (14 titluri).