Echipa din micuța comună brașoveană pregătiră de Laszlo Balint, se află pe locul I la finalul turului Ligii 3, Seria a 6-a, cu 22 de puncte iar în vară vor să sărbătorească promovarea.
Se anunță un retur de foc pentru noi, și până acum nu putem spune că am avut meciuri ușoare, însă ne-am pregătit destul de bine, și sper să îndeplinim obiectivul.
Cu o infuzie de jucători tineri, majoritatea veniți din curtea celor de la FC Brașov, Unirea are în are în prahovenii de la Fortuna Brazi principala rivală în lupta pentru promovare.
Cu o bogată experiența ca jucător în Liga I la FC Brașov, Unirea Urziceni sau CFR Cluj, Gyusssi Balint e aproape ca după trei ani de muncă să ducă echipa din Tărlungeni spre cea mai importantă performanță.
În această iarnă, tărlungenenii au reuşit câteva transferuri importante, la echipă venind Potecu, Damian şi Dărăbanţ, de la FC Braşov, Balint, de la Viitorul Constanţa, Nicoară, de la Gloria Bistriţa, şi Postolache, de la Corona Braşov. Prima etapă în Liga 3 este programată pe 8 martie, dar Unirea stă în primele trei runde, și va debuta pe 29 martie. Pentru a intra în ritmul competiţiei, formația din Tărlungeni va mai jucat trei meciuri amicale tari în următoarele săptămâni, cu Gloria Buzău, Chindia Târgovişte şi FC Argeş.