Costel Pantilimon a devenit primul român care a cucerit titlul de campion în Premier League. „Cetăţenii” au învins-o cu 2 - 0 pe West Ham şi au terminat la două puncte avans faţă de Liverpool. Pantilimon se afla în lotul lui City şi la titlul din urmă cu doi ani, însă atunci nu a primit medalia de campion pentru că nu a evoluat în niciun meci.
„Este incredibil, a fost un an foarte greu, dar cred că am meritat să câştigăm acest titlu”, a spus Costel Pantilimon.
Portarul cumpărat de englezi de la Poli Timişoara a fost folosit de şapte ori în acest sezon din Premier League şi a încasat şapte goluri. Deşi managerul Manuel Pellegrini l-a preferat mai mereu pe Joe Hart, între goalkeeperii de la City există mai mult decât o relaţie de colegialitate.
„Eu, Panti (Costel Pantilimon) şi Richard Wright suntem foarte uniţi. Panti a fost senzaţional de fiecare dată când m-a înlocuit”, a spus Joe Hart.
„Noi suntem prieteni buni”, a adăugat „Panti”.
De-a lungul timpului, în Premier League au mai evoluat şi alţi jucători români. Dan Petrescu s-a remarcat la Chelsea şi a devenit un idol pe Stamford Bridge. Din Generaţia de Aur, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu şi Viorel Moldovan au mai cochetat cu fotbalul britanic. În schimb, Adrian Mutu şi Gabi Tamaş au plecat cu scandal de la Chelsea, respectiv West Bromwich.