Cu o echipă multschimbată faţă de prima parte a campionatului, în care şi-au făcut loc noile achiziţii Markovic, Tomasevic, Mitchell dar şi Grecu, BC Farul a ţinut ritmul impus de campiona în exerciţiu doar şase minute.Apoi Burlacu şi ai lui au pus stăpânire pe meci au făcut legea în Sala Sporturilor din Ploieşti. S-a terminat 97 - 67 pentru CSU Ploieşti, care bifează a 12-a victorie, în timp ce Farul suferă al 15-lea eşec din acest sezon şi rămâne pe penultimul loc în clasament.
În etapa următoare, BC Farul va întâlni, sâmbătă, de la ora 20.00, la Sala Sporturilor, pe Gaz Metan Mediaş, meci la care esta aşteptat să debuteze şi pivotul ceh Ivo Hoger, care masoara 2,25 m, fiind cel mai inalt baschetbalist din Liga Nationala masculine. El nu a jucat contra Ploieştului din cauza unei accidentări la mână.