Au spulberat Clujul

Data publicării:
polo 20scor-45042

Campioana ultimelor şase ediţii la polo s-a distrat efectiv în compania ultimei clasate, Poli Cluj, în poarta căreia a marcat în primul meci nu mai puţin de 29 de goluri. Duminică, lucurile au mers şi mai bine pentru poloiştii orădeni care au marcat de 34 de ori în decurs de 32 de minute, adică o medie de un gol pe minut. De partea cealaltă, clujenii au trebuit să se mulţumească cu cele opt goluri marcate, trei în prima zi, şi cinci în meciul doi.

„Important a fost să nu pirdem cadenţa pentru că o relaxare în aceste jocuri ar fi putut avea repercusiuni asupra jocului cu Partizan", a declarat antrenorul orădenilor, Laszlo Toth

Cu gândul la primăvara europeană, antrenorul orădean nu şi-a menejata deloc elevii mai ales că dubla cu Poli Cluj a fost ultimul test înaintea importantei partide pentru Europa.

„Le-am cerut băieţilor să trateze serios cele două jocuri pentru că această etapă etapă a fost ultimul nostru test înaintea jocului cu Partizan, iar băieţii au dat totul din ei, au jucat sută la sută serios, a mai spus Laszlo Toth.

CSM Digi va disputa miercuri seară, de la ora 20, în direct la Digi24 Oradea, cea de-a opta etapă în grupele Ligii Campionilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...