Andreea Chiţu a pierdut finala la categoria 52 de kilograme în faţa rusoaicei Natalia Kuziutina şi a urcat pe treapta a doua a podiumului.
A fost cea mai bună performanţă a delegaţiei tricolore. Ceilalţi sportivi români au fost eliminaţi încă din primele tururi.
„Sunt mulţumită. M-am pregătit bine şi îmi doream să iau aurul european, dar sunt mulţumită cu orice medalie. Deja încep să mă gândesc la jocurile olimpice. Cu gândul ăsta mă bat la concursuri ca să pot să ajung la Jocurile Olimpice”, a declarat Andreea Chiţu pentru Digi24.