Foto: digisport.ro
Conştient că îşi poate pierde poate cel mai important om din angrenajul echipei, patronul Stelei a acceptat să îi dea căpitanului un salariu de 25.000 de euro lunar, adică 300.000 de euro pe an.
După ce va semna noua înţelegere, Alex Bourceanu va deveni cel mai bine plătit jucător din lotul lui Laurențiu Reghecampf, în fața lui Kapetanos şi Varela, care câştigă 240.000 de euro pe sezon, potrivit Digi Sport.
Fotbalistul transferat în 2011 de la Poli Timișoara va încasa și un bonus de 500.000 de euro la parafarea noului contract, iar prin salariul de 300.000 de euro anual este primul jucător de după Mirel Rădoi care va primi o asemenea remunerație.
Fostul căpitan al Stelei a plecat din Ghencea în startul lui 2009, sub comanda lui Cosmin Olăroiu, la Al Hilal. Avea un salariu de 300.000 de euro în acte și deținea supremația la acest capitol în lotul Stelei.
După eșecul din campionatele ce au urmat, Gigi Becali a schimbat tactica: oferea salarii maxime de 10.000 de euro pe lună, plus o sumă importantă ca primă de instalare. După apariția performanțelor și realizării transferurilor de seamă, patronul a fost obligat să renunțe la plafonul salarial impus de câțiva ani.