În Giuleşti, restanţele salariale către jucători au ajuns la patru luni, iar Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă în urma unei datorii de jumătate de milion de euro către firma ai cărei acţionari sunt Fathi Taher şi Nicolae Badea.
Rapid ar putea primi o nouă lovitură pe 9 ianuarie, atunci când Comisia pentru Statutul Jucătorului va analiza memoriile depuse de mai mulţi dintre jucători. Planul lui George Copos este să se despartă de fotbaliştii aduşi în Giuleşti pe salarii uriaşe, iar noul obiectiv al clubului a fost anunţat de Marian Rada: salvarea de la retrogradare.
Nici la Dinamo lucrurile nu au stat mai bine. Conflictele dintre cei trei acţionari - Nicolae Badea, Dragoş Săvulescu şi Ionuţ Negoiţă nu au ajutat cu nimic clubul din Ştefan cel Mare, iar primăvara lui 2012 ar putea aduce acelaşi scenariu ca şi la rivala din Grant.
Dorinel Munteanu a plecat deja la ocupanta ultimului loc în campionatul Rusiei, iar fostul jucător Liviu Ganea a făcut o cerere la Tribunalul Bucureşti pentru a-şi recupera restanţele financiare din perioada în care a îmbrăcat tricoul alb-roşu.
Nicăeri nu a fost însă mai rău ca la Universitatea Cluj, unde clubul a intrat în colaps financiar după plecarea finanţatorului Florian Walter la Ploieşti.
Neplătiţi luni de zile, jucătorii Universităţii au încheiat anul pe locul 17, la două puncte sub poziţia care asigură salvarea de la retrogradare.
Gestul suporterilor clujeni, care le-au oferit fotbaliştilor bani după derby-ul cu rivala CFR Cluj, nu a făcut decât să scoată în evidenţă dramatismul situaţiei de la unul dintre cluburile de tradiţie din România.