Și-a incendiat soţia cu care se afla în divorţ şi apoi s-a spânzurat. Cadavrele celor doi au fost găsite într-un apartament în flăcări
Data publicării:
Cadavrele a două persoane - un bărbat şi o femeie - au fost descoperite, vineri, într-un imobil din Baia Mare care a luat foc. Bărbatul şi-ar fi incendiat soţia, apoi s-a sinucis, scrie News.ro.
”Astăzi, 9 februarie a.c., ora 15.15, Politia Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că, un apartament de pe strada Uranus din municipiu a luat foc. În interiorul apartamentului au fost descoperite cadavrele a două persoane, un bărbat şi o femeie”, a transmis, vineri, IPJ Maramureş, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că poliţiştii au preluat cercetarea la faţa locului pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Potrivit ziarmm.ro, bărbatul şi-ar fi incendiat soţia cu care se afla în divorţ şi apoi s-a spânzurat.