WSJ: Meta ar putea introduce o taxă de 13 euro pe lună ca să nu mai afișeze reclame pe Facebook și Instagram

Data publicării:
Tech illustrations in Poland - 13 Sept 2023
Sursa foto: Profimedia Images

Compania Meta ar vrea să introducă o taxă lunară de 13 euro pentru utilizatorii din UE care nu mai doresc afișarea reclamelor pe Facebook și Instagram, arată un raport intrat în posesia Wall Street Journal și citat luni de Reuters. Documentul citează surse apropiate discuțiilor. 

Compania Meta are în plan să monetizeze și direct de pe urma utilizatorilor europeani.

Gigantul american social media analizează un plan care i-ar putea face pe utilizatorii din Uniunea Europeană să plătească până la 13 euro pentru a avea acces la versiunile fără reclame ale Instagram sau Facebook. Cine nu vrea să plătească acești bani e nevoit să accepte reclame personalizate pentru versiunile gratuite, scrie luni Wall Street Journal, citat de Reuters.

Planul constă în introducerea a două taxe diferite, în funcție de dispozitivul de pe care se accesează platformele. Astfel, Meta ar urma să perceapă aproximativ 10 euro pe lună pentru un cont de Facebook sau Instagram accesat de pe un desktop și aproximativ 6 euro pentru fiecare cont suplimentar conectat.

Pe dispozitivele mobile, prețul pentru un singur cont ar ajunge la aproximativ 13 euro, deoarece Meta ar lua în calcul comisioanele percepute de magazinele de aplicații Apple și Google, potrivit WSJ.

Giganții din Big Tech, în vizorul UE

La începutul anului, Meta a fost amendată cu 390 de milioane de euro de către comisarul irlandez pentru confidențialitatea datelor și i s-a spus că nu poate folosi așa-numitul temei juridic „contract” pentru a trimite utilizatorilor reclame bazate pe activitatea lor online.

Reprezentanții companiei au spus ulterior că intenționează să ceară consimțământul utilizatorilor din UE înainte de a permite companiilor să direcționeze publicitatea către ei, pentru a răspunde la o serie de cerințe de reglementare impuse de autoritățile europene.

Meta a notificat acum autoritățile europene de reglementare că speră să lanseze planul fără reclame, pe care îl numește Subscription No Ads (SNA), în lunile următoare pentru utilizatorii din Europa, se arată în raport.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru WSJ că societatea crede în „serviciile gratuite care sunt susținute de reclame personalizate”, dar că explorează „opțiuni pentru a se asigura că respectăm cerințele de reglementare în evoluție”.

Editor : C.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...