„Vibrațiile s-au resimțit 6 ore”. A fost descoperită cauza celui mai puternic cutremur înregistrat pe planeta Marte

Data actualizării: Data publicării:
imagine cu planeta marte
Cutremurul pare să fi fost rezultatul forţelor tectonice masive din scoarţa planetei Marte. FOTO: Shutterstock

Oamenii de ştiinţă au descoperit cauza celui mai mare cutremur înregistrat pe suprafaţa planetei Marte şi au găsit o explicaţie neaşteptată, relatează The Independent şi EFE, citate de Agerpres.

Anul trecut, Marte a fost lovită de un seism cu magnitudinea 4,7 ale cărui vibraţii au fost resimţite pe întreaga planetă timp de cel puţin şase ore.

Cutremurul a fost detectat prima dată de sonda InSight a agenţiei spaţiale americane NASA, a cărui misiune include investigarea unor astfel de evenimente.

Oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că semnalul era asemănător cu cel provenit de la impactul cu meteoriţi, aşadar au căutat indicii ale prezenţei unor cratere. Însă, cercetătorii au descoperit că nu aceasta era cauza evenimentului, numit „S1222a”.

Cutremurul pare să fi fost rezultatul forţelor tectonice masive din scoarţa planetei Marte

În schimb, cutremurul pare să fi fost rezultatul forţelor tectonice masive din scoarţa planetei Marte, conform oamenilor de ştiinţă. Acest lucru sugerează că Marte este o planetă mult mai activă din punct de vedere seismic decât se credea.

„Încă credem că Marte nu are nicio placă tectonică activă în prezent, aşa că acest eveniment a fost probabil cauzat de eliberarea de tensiune din crusta lui Marte. Aceste tensiuni sunt rezultatul a miliarde de ani de evoluţie; inclusiv răcirea şi micşorarea a diferitelor regiuni ale planetei, la viteze diferite. Încă nu înţelegem pe deplin de ce unele regiuni ale planetei par să fie supuse unui stres mai mare decât altele, dar rezultate ca acestea ne ajută să investigăm în continuare. Într-o zi, aceste informaţii ne pot ajuta să înţelegem unde ar fi sigur pentru oameni să trăiască pe Marte şi unde ar fi bine de evitat acest lucru”, a declarat Benjamin Fernando de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, conducătorul studiului realizat de o echipă internaţională de cercetători.

Planeta Marte este mai mică în comparaţie cu Pământul, însă nu are oceane, prin urmare are o suprafaţă similară de uscat, de aproximativ 144 milioane de kilometri pătraţi. Acest lucru poate face dificilă scanarea pentru identificarea unor indicii de impact cu asteroizi, cum ar fi cratere sau nori de praf.

Pentru a face acest lucru, cercetători din întreaga lume - de la Agenţia Spaţială chineză până la cea din Emiratele Arabe Unite - au colaborat în cadrul căutărilor pe toată suprafaţa planetei. Potrivit oamenilor de ştiinţă, este pentru prima dată când toate misiunile orbitale din jurul planetei Marte au colaborat în cadrul unui singur proiect.

Nu a fost găsit niciun nou crater sau un semn de impact

Cu toate acestea, nu a fost găsit niciun nou crater sau un semn de impact. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că sursa seismului a fost, de fapt, Marte însăşi şi nu un obiect care a lovit planeta.

Pentru Daniela Tirsch, coordonatoarea ştiinţifică a Camerei Stereo de Înaltă Rezoluţie a sondei spaţiale Mars Express a Agenţiei Spaţiale Europene, „acest experiment demonstrează cât de importantă este menţinerea unui set divers de instrumente pe Marte şi suntem foarte încântaţi că am contribuit la acesta pentru a completa abordarea multi-instrumentală şi internaţională din cadrul acestui studiu”.

S1222a a fost unul dintre ultimele evenimente înregistrate de InSight înainte ca misiunea sondei să fie declarată încheiată, în decembrie 2022.

Echipa va utiliza informaţiile dobândite în cercetări viitoare, inclusiv în cadrul viitoarelor misiuni pe Lună şi pe Titan, satelitul natural al planetei Saturn.

Un studiu care detaliază aceste constatări, intitulat „O origine tectonică pentru cel mai mare cutremur pe Marte observat de InSight” („A tectonic origin for the largest marsquake observed by InSight”), a fost publicat marţi în jurnalul ştiinţific Geophysical Research Letters.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...