Actriţa americană Scarlett Johansson s-a declarat "şocată" şi "furioasă" de "strania" asemănare dintre vocea unui chatbot lansat pentru a face ChatGPT mai conversațional, opțiune vocală numită Sky, şi vocea sa.
OpenAI a transmis că va "pune pe pauză" utilizarea uneia dintre vocile ChatGPT după ce aceasta a atras comparaţii cu cea a actriţei de la Hollywood, relatează marţi DPA/PA Media şi AFP, preluate de Agerpres.
Unii utilizatori au comentat în legătură cu o asemănare între vocea lui Johansson şi una dintre opţiunile vocale numite Sky din cadrul aplicaţiei, după o actualizare ce face chatbot-ul ChatGPT mai conversaţional, potrivit unor comentatori.
Johansson şi-a oferit vocea pentru interfaţa AI din filmul "Her", lansat în 2013, plasat în viitorul apropiat, în care personajul principal interpretat de Joaquin Phoenix se îndrăgosteşte de asistenta virtuală Samantha.
"Suntem la curent cu întrebările referitoare la modul în care am ales vocile din ChatGPT, în special cea a lui Sky", a declarat OpenAI într-o postare pe X, adăugând: "punem pe pauză utilizarea lui Sky în timp ce le rezolvăm".
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-o declaraţie emisă în urma acestei postări, Johansson a spus că directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, a abordat-o în septembrie, întrebând-o dacă este dispusă să îşi împrumute vocea pentru sistem, argumentând că, în opinia lui, acest lucru ar fi "reconfortant pentru persoanele" care nu se simt în largul lor în prezenţa acestei tehnologii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
"Mi-a spus că simţea că, prin vocea mea oferită acestui sistem, aş putea crea o punte de legătură între companiile de tehnologie şi creatori şi că i-ar ajuta pe consumatori să se simtă confortabil în legătură cu schimbarea seismică în ceea ce priveşte oamenii şi IA", a declarat actriţa.
"După o lungă reflecţie şi din motive personale, (am) refuzat oferta", a spus Scarlett Johansson.
"Nouă luni mai târziu, prietenii mei, familia şi publicul larg au observat cu toţii cât de mult semăna cu mine cel mai nou sistem numit 'Sky'. Când am auzit demo-ul lansat, am fost şocată, înfuriată şi nu mi-a venit să cred că domnul Altman a apelat la o voce atât de straniu de asemănătoare cu a mea încât nici cei mai apropiaţi prieteni ai mei şi mass-media nu au putut face deosebirea", a transmis actriţa.
Johansson a precizat că OpenAI a acceptat "cu reticenţă" retragerea vocii Sky după ce ea a apelat la avocaţi care i-au cerut socoteală lui Sam Altman în legătură cu procesul prin care compania a creat vocea.
Într-o postare pe blog publicată alături de mesajul său de pe reţeaua socială X, compania a declarat: "Considerăm că vocile AI nu ar trebui să imite în mod deliberat vocea distinctivă a unei celebrităţi - vocea lui Sky nu este o imitaţie a vocii lui Scarlett Johansson, ci aparţine unei alte actriţe profesioniste care îşi foloseşte propria voce naturală. Pentru a le proteja dreptul la intimitate, nu putem dezvălui numele vocilor noastre".
În postarea companiei se adaugă faptul că fiecare dintre vocile folosite de ChatGPT "a fost atent selectată, printr-un proces extins care s-a întins pe parcursul a cinci luni şi care a implicat actori profesionişti, agenţii de talente, directori de casting şi consilieri din industrie".
Compania a precizat că a vorbit cu fiecare actor preselecţionat despre capacităţile şi limitările tehnologiei, precum şi despre riscurile acesteia, abordând de asemenea măsurile de protecţie implementate de companie înainte de a lua o decizie cu privire la cele cinci voci selectate pentru a fi folosite în aplicaţie.
OpenAI şi-a prezentat săptămâna trecută noul său model de AI, denumit GPT-4o, accentul fiind pus în cadrul actualizării pe un limbaj mai conversaţional, cu răspunsuri oferite de voci mai apropiate de vocea umană.
Aceste caracteristici actualizate nu au fost încă lansate, însă urmează să ajungă la abonaţii plătitori ai Chat-GPT în următoarele săptămâni.
Editor : M.I.