S-a lansat aplicația care te salvează de la înec și îți spune cum este vremea pe litoral

Data actualizării: Data publicării:
aplicatie

Prima aplicație dedicată salvării de vieți pe litoralul românesc a fost lansată, vineri, la Constanța. Odată instalată pe telefon, aplicația oferă și informații despre vreme sau despre apa mării. Deocamdată, aplicația are integrate plajele din Constanța și Mamaia.

Potrivit dezvoltatorilor, aplicația lansată, vineri, la Constanța, este în primul rând un instrument de ajutor, pe lângă serviciile de salvamar, aceasta punând la dispoziția tuturor celor care vor să se bucure de plajă și mare un mod rapid de informare și de raportare a situațiilor critice din zonă.

Cei care vor instala aplicația vor putea, prin serviciul de localizare, să primească informații despre steagul arborat de salvamari în zona în care se află, dar și diferite alerte pentru a semnala starea de siguranță sau de pericol.

Această aplicație a fost creată să vină în sprijinul turiștilor. Oamenii să fie bine informați atunci când vin la îmbăiere, să știe cum să aibă comportamentul adecvat pe plajă, să nu își pună viața în pericol pentru că apa este un mediu periculos. (…) Suntem în pas și noi cu tehnologia pentru a ajunge cât mai repede la ei informația. De exemplu, serviciul salvamar are culorile roșu și galben. Plaja este supravegheată în momentul în care s-a arborat acest steag, când s-a arborat steagul galben este recomandat doar celor experimentați. Rolul acestei aplicații este să îi atenționeze că s-a arborat steagul galben și începe să fie pericol în apă. În momentul în care s-a arborat steagul roșu, este interzis la scăldat. Turistul, într-un timp foarte scurt, va fi informat că este pericol în apă și să nu mai intre la scăldat, să nu mai lase copiii nesupravegheați pentru că cei mici nu știu, ei vor să se ducă în apă. Sunt foarte mulți care ignoră acest sfat și avem situații în care nu mai putem face nimic”, a declarat Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului de Salvamar din Constanța și Mamaia.

Aplicația alertează turiștii dacă vremea le pune viața în pericol

De asemenea, Sea Status alertează turiștii în situația în care condițiile meteo pun în pericol viața celor aflați pe litoral, iar prin intermediul aplicației poate fi apelat și numărul de urgență 112, în cazul în care este necesară prezenta salvamarilor, a paramedicilor SMURD și a scafandrilor de la ISU Dobrogea.

Între informațiile utile ce pot fi găsite în aplicație se numără și cele despre despre temperatura aerului, viteza și direcția vântului, temperatura apei, înălțimea valurilor și starea mării, sfaturi pentru salvarea unei persoane de la înec, sfaturi pentru cei care supraveghează copiii aflați la malul mării, ori distanța sigură de înot față de malul mării.

În prezent, Sea Status are integrate plajele din Constanța și Mamaia, dar va fi extinsă anul viitor pentru întreg litoralul, acolo unde sunt plaje supravegheate oficial de salvamari.

Aplicația Sea Status poate fi descărcată atât pentru sistemele Android, cât și pentru iOS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată căsuța de 26.000 de euro ce i-a fermecat pe români. Fenomenul tiny house câștigă teren
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile