VIDEO. Lac unic în Europa, la poalele munților Gutâi. Cum s-a format și de unde provine culoarea deosebită

Data actualizării: Data publicării:
lac mamamu
Lac unic în Europa, la poalele munților Gutâi. Foto: Captură video

Maramureșul e vizitat de mii de oameni din toată lumea, în fiecare an, datorită atracțiilor unice. Munții, lacurile și bisericile vechi de sute de ani îi impresionează pe cei care le vizitează.

Nu departe de Baia Mare, la poalele munților Gutâi, se află un lac unic în Europa. S-a format prin prăbușirea unei galerii miniere, pe la 1920, iar compușii sulfuroși s-au dizolvat în apa. În funcție de lumină, lacul devine albastru ori de un verde - smarald.

Turistă: Știu locul acesta pentru că prietenii mi-au spus că lacul are culoarea verde și îmi plac drumețiile.

Anne a venit tocmai din Vietnam să se bucure de frumusețile Maramureșului. Și pentru că a vizitat lacul dimineața devreme, a putut să se bucure în liniște de peisajul din munți.

După o plimbare de 15 minute prin pădure, ajungi la Lacul Albastru, locul care își schimba culoarea în funcție de anotimp.

Tot la poalele munților Gutâi se află și Mogoșa, o stațiune preferată de localnici, dar care atrage tot mai mulți străini.

Turist: Ne place foarte mult, suntem aici de 3 săptămâni și mâine plecăm înapoi în Spania.

Cornelia Lupșa - consultant în turism: Maramureșul este foarte ofertant, turiștii caută peisajele, natura, experiențele. Am observat o apariție a turiștilor străini în zona noastră, ceea ce ne bucură.

Cine nu alege drumețiile și relaxarea, muncește... în natura. Este și cazul echipei IT care a ales o zi din săptămâna în care sa mute producția la Mogoșa.

Călin Buciuta - membru echipă IT: Am decis ca în această vineri să lucrăm într-un alt mediu, cu o priveliște frumoasă, la aer curat.

Alte obiective turistice căutate de turiști sunt bisericile din lemn, din Maramureș.

Turist: În prezent locuiesc în Spania și am ales Maramureșul, pentru că îmi doresc să cunosc țara și mă simt ca acasă.

Biserica de lemn din Șurdești a fost construită in 1721 și are cel mai înalt turn din lume, 54 de metri, dintre bisericile construite integral din lemn. Mii de turiști din toată lumea ajung în acest loc în perioada vacanțelor de vară.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...