Valul-monstru care a doborât un record în emisfera sudică

Data actualizării: Data publicării:
ocean-wave

Oamenii de ştiinţă au măsurat ceea ce ar putea fi cel mai înalt val înregistrat vreodată în emisfera sudică, un monstru de 23,8 metri înălţime, respectiv echivalentul unui imobil cu opt etaje, relatează AFP, citată de Agerpres

val
val oceanic



Valul a fost înregistrat marţi în Oceanul Austral sau Oceanul Sudic, renumit pentru violenţa furtunilor sale, în apropiere de Insula Campbell, la circa 700 km sud de Noua Zeelandă, a anunţat MetOcean Solutions, un consultant în oceanografie.

Oceanograful Tom Durrant a declarat că acest val, măsurat în timpul unei furtuni feroce cu ajutorul unei balize, pulverizează recordul precedent pentru emisfera sudică, stabilit la 22,03 metri în 2012.

„După cunoştinţa noastră este valul cel mai înalt înregistrat vreodată în emisfera sudică", a spus el. Omul de ştiinţă a explicat că Oceanul Austral face oficiul de „sală a motoarelor", generând valuri care se propagă pe toată planeta.

„În fapt, surferii din California se pot aştepta ca energia degajată de această furtună să ajungă pe ţărmurile lor în circa o săptămână", a precizat el.

Cercetătorul a mai afirmat că furtuna care a zguduit regiunea înainte de a se deplasa spre est a provocat probabil valuri care depăşeau 25 de metri.

Dar baliza oamenilor de ştiinţă, instalată la sfârşitul lui martie pentru a înregistra condiţiile meteorologice extreme din Oceanul Austral, nu se afla în locul potrivit pentru a le înregistra pe acestea, a adăugat el.

În plus, pentru a-şi menaja bateriile, baliza nu înregistrează datele decât în episoade de 20 de minute odată la trei ore. „Este foarte probabil să fi existat valuri mai mari atunci când nu înregistra", a spus Tom Durrant.

Cel mai înalt val înregistrat vreodată a fost un tsunami generat în 1958 de un seism, în Lituya Bay din Alaska, care măsura 30,2 metri înălţime, potrivit revistei institutului Smithsonian.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...