Un val de poluare „mortală” a cuprins capitala unei țări aflate în război. Cinci milioane de oameni, în pericol

Data publicării:
ceata

Obişnuiţi cu perioadele lungi marcate de pericolul bombelor şi atentatelor sinucigaşe, locuitorii din Kabul se confruntă în această iarnă cu o nouă ameninţare potenţial letală: poluarea atmosferică, relatează luni AFP, citată de Agerpres.



După ce iarna a pus stăpânire pe Afganistan şi pe zonele sale montane, o ceaţă toxică a acoperit capitala situată la 1.800 metri altitudine, unde trăiesc cinci milioane de persoane.

Lipsa precipitaţiilor, aerul rece şi absenţa vântului ţin captive noxele emise de autovehiculele foarte vechi, majoritatea diesel, dar şi fumul rezultat în urma arderii cărbunelui, a lemnelor şi a altor deşeuri printre care se numără chiar şi anvelope.

Penuria cronică de electricitate forţează numeroase familii să utilizeze sobele, care contribuie la deteriorarea calităţii aerului.

Acest efect de clopot atinge apogeul în timpul serii şi dimineaţa devreme când temperaturile coboară sub zero grade Celsius. Microparticulele periculoase, amestecate cu fumul suspendat în aer, formează o perdea groasă care reduce vizibilitatea şi îngreunează respiraţia.

Locuitorii din Kabul resimt o deteriorare a calităţii aerului în această iarnă comparativ cu anii precedenţi, o situaţie împărtăşită de medici, care au atras atenţia cu privire la creşterea semnificativă a numărului de pacienţi cu boli respiratorii în cursul ultimelor săptămâni.

„În anii precedenţi, 30-40% dintre pacienţii noştri au suferit infecţii respiratorii acute, însă în acest an procentul a trecut de 70-80%'', a indicat Akbar Iqbal, medic în cadrul unităţii de terapie intensivă a spitalului de pediatrie Indira Gandhi din Kabul, subliniind că „frigul şi poluarea'' sunt „motivele principale''.

Potrivit unui fost funcţionar din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (NEPA), poluarea atmosferei din această iarnă poate fi calificată drept „mortală'' în acest moment. „Acest lucru poate provoca pierderi de sarcină, întârzieri de creştere, probleme de dezvoltare mintală la nou-născuţi şi poate conduce la numeroase forme de cancer'', a estimat Abdul Hadi Zhemen.

Poluarea aerului din Kabul a depăşit în fiecare zi valorile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar capitala s-a clasat recent printre cele zece cele mai poluate oraşe din lume, conform reţelei AirVisual.

OMS a avertizat că expunerea pe timp îndelungat la poluare atmosferică poate provoca accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, cancer la plămâni şi afecţiuni respiratorii.

Autorităţile afgane încearcă să sensibilizeze populaţia cu privire la pericolele poluării atmosferei şi să încurajeze utilizarea măştilor, chiar dacă acestea oferă doar o protecţie minimă. „În zilele cu cea mai mare poluare îi sfătuim pe oameni să stea acasă, mai ales seara şi dimineaţa când nivelurile de poluare sunt cele mai ridicate'', a indicat Mohammad Kazem Homayoun, responsabil în cadrul NEPA din Kabul.

Într-o ţară în care majoritatea oamenilor sunt analfabeţi şi unde accesul la îngrijiri medicale este limitat, aceste recomandări au puţine efecte.

Chiar şi medicii informaţi despre pericole susţin că resimt efectele poluării aerului. Sohrab Noori, directorul unităţii de terapie intensivă a spitalului Wazir Akbar Khan, unde numărul pacienţilor internaţi cu probleme respiratorii a crescut, a recunoscut că a dezvoltat pentru prima dată o „tuse de iarnă''.

„Cred că este o reacţie alergică la poluarea aerului", a spus el în timp ce trecea prin faţa pacienţilor conectaţi la tuburi cu oxigen. „Dacă poluarea aerului va continua pe termen lung, în două sau trei luni am putea avea o gravă criză sanitară", a avertizat medicul citat de AFP. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...