Un pui de pasăre dintr-o specie rară și protejată de lege a fost găsit în curtea unui centru comercial
Data actualizării: Data publicării:
Un pui de pasăre dintr-o specie rară a fost salvat din curtea unui centru comercial din Covasna. Pasărea, rănită la o aripă, a fost salvată de agenții de la Biroul pentru Protecția Animalelor Covasna.
Pasărea salvată este un Vânturel roșu. Este vorba despre o pasăre răpitoare de zi, dintr-o specie protejată de lege.
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Covasna au luat puiul din curtea unui centru comercial și l-au dus la un medic veterinar. Acolo, pasărea a primit tratament fiind rănită la o aripă, scrie Mediafax.
Puiul va fi îngrijit de o asociație pentru protecția păsărilor, iar, după însănătoșire, va fi eliberat în mediul său natural.