Reprezentanţii Facultăţii de Fizică spun că în ultimii doi ani, locurile au început să se ocupe după prima sesiune de admitere, ceea ce denotă a creştere a interesului pentru acest domeniu.
Şi Facultatea de Politehnică ar putea încheia un parteneriat cu Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, în sensul ca studenţii să poată fi înscrişi la un master cu tema „Inginerie şi aplicaţia laserilor şi acceleratorilor”.
Cel mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) - de o putere impresionantă. 20 de PW, adică 100.000 de miliarde de becuri de 100 de waţi - se construieşte acum, în cadrul unuia dintre cele mai impresionante proiecte europene şi va fi funcţional în 2018.
Acum, la Măgurele se construieşte un complex uriaş de clădiri şi laboratoare, pe o suprafaţă de peste 30.000 de metri pătraţi.
România va putea concura cu centre ştiinţifice consacrate, iar angajări se vor face continuu în următorii patru-cinci ani.
Până în 2016 vor fi angajate în cercetare-dezvoltare la ELI-NP 126 persoane, dintre care 20 pe posturi de cercetători seniori, 70 cercetători juniori, 20 ingineri şi 16 tehnicieni.
Salariile sunt motivante, la nivel european, depăşind 1.000 de euro.
Oferta şi joburile disponibile AICI
La Măgurele, cercetătorii vor face experimente aplicabile în medicină - de pildă, la diagnosticarea şi tratarea cancerului sau a bolilor cardiace. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 350 de milioane de euro, din care 83% sunt bani europeni, iar restul - finanţare de la Guvern.