Record de incendii de vegetaţie în România. Numărul s-a triplat față de luna iunie a anului trecut

Data publicării:
incendiu de vegetație
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) anunţă, vineri, un record de incendii de vegetaţie înregistrat în luna iunie, statisticile indicând o cifră de aproape trei ori mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă. Incendiile din întreaga ţară au dus la poluarea apei, solului sau a aerului, incidentele depăşind totalul înregistrat pe tot parcursul anului trecut.

„Avântul piromanilor în a da foc la deşeuri, păduri şi câmpuri este cu aproximativ 25% mai mare în acest an, decât anul trecut (...) În primele şase luni ale anului, s-au înregistrat deja 60 de incendii, în timp ce pe tot parcursul lui 2023 au avut loc 82 de incidente de acest fel. Mai mult decât atât, doar în luna iunie au fost contabilizate 17 incendii, 10 din ele care au afectat vegetaţia, aceasta în timp ce pe tot parcursul anului trecut au avut loc doar 9 incendii de vegetaţie cu risc de poluare a aerului, solului sau apelor, care au fost înregistrate de noi în baza Ordinului 2579/2012”, a explicat, vineri, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM, citat într-un co,municat de presă, potrivit News.ro. 

Între 1 ianuarie şi 17 iulie 2024 au avut loc 21 de incendii de vegetaţie, care au afectat, printre altele, Delta Văcăreşti, de două ori, Parcul Naţional Comana, din judeţul Giurgiu, zonele Valea Ucea Mare şi Dumbrava Vadului din judeţul Braşov sau ocoalele silvice Lacu Sărat şi Brăneşti, din judeţele Brăila şi, respectiv, Ilfov, potrivit datelor transmise de ANPM.

De asemenea, judeţul Dâmboviţa continuă să fie printre lideri în privinţa arderilor de deşeuri şi de vegetaţie, ca în anii precedenţi.

„Aşa cum s-a întâmplat în majoritatea cazurilor, în ultimii ani, vinovaţii nu sunt prinşi şi, probabil, unii nici măcar nu îşi dau seama ce dazastre provoacă doar aruncând pe geamul maşinii o tigară nestinsă. Iar cei care au de suferit sunt oamenii din zonele în care focurile fac ravagii, cei care intervin pentru a opri flăcările şi mediul, în toate formele lui. În astfel de cazuri degeaba avem amenzi de speriat şi obligaţii legale privind ecologizarea zonelor afectate, pentru că, în fapt, nimeni nu răspunde”, subliniază Preşedintele ANPM.

Motive pentru care arderile de vegetație trebuie evitate 

Conform OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor, litierei pădurii şi vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 de lei, la 15.000 de lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 de lei şi până la 100.000 de lei, pentru persoane juridice. Mai mult decât atât, în cazul în care aceste suprafeţe se află în arii protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, arderile constituie infracţiuni şi se sancţionează penal.

Specialiştii transmit 5 motive pentru care arderile de vegetaţie trebuie evitate:

1. Arderea miriştii provoacă reducerea recoltelor culturilor agricole cu 25-35% şi ;

2. Două elemente de importanţă majoră în circuitul biochimic - carbonul şi azotul - se pierd total prin ardere;

3. Fumul rezultat în urma arderii vegetaţiei uscate se ridică în atmosferă până la circa 25 de kilometri şi se poate răspândi pe distanţe foarte mari. În aceste condiţii pot c reşte chiar şi de 20 de ori cantităţile de pulberi în suspensie din aer şi particulele de funingine PM 2,5. Toate acestea pot avea efect direct în creşterea incidenţei bolilor respiratorii şi a crizelor acute de astm;

4. Eliberează cantităţi foarte mari de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră, care sunt unele din principalele cauze ale apariţiei ploii acide;

5. Animalele şi păsările din perimetrele respective sunt ucise de astfel de incendii.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri