Raport: Companiile care poluează cel mai mult sunt departe de a se încadra în ținta de zero emisii până în 2050

Data actualizării: Data publicării:
poluare fabrica uzina noaptea
Un raport arată că niciuna dintre cele 159 de companii care emit cele mai multe gaze cu efect de seră nu şi-a asumat că va investi pentru a limita creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius, conform Acordului de la Paris. Foto: Getty Images

Principalele companii poluatoare din lume sunt departe de a se fi aliniat Acordului de la Paris privind încălzirea globală, care prevede un obiectiv de zero emisii până în 2050 sau mai devreme, arată un raport al unui grup de investitori, citat de Reuters.

Grupul Climate Action 100+, ai cărui 575 de membri gestionează active în valoare de 54 de mii de miliarde de dolari, a fost creat în 2017 pentru a încuraja companiile responsabile de cea mai mare parte a emisiilor cu efect de seră să le reducă şi să fie transparente făcând acest lucru, potrivit Agerpres.

Luate laolaltă şi privite ca o entitate statală, aceste companii - care includ Exxon, Aramco, BP sau Unilever - ar reprezenta al treilea cel mai mare poluator global, după SUA şi China, notează autorii raportului, intitulat "Climate Action 100+ Net-Zero Company Benchmark" şi care este primul de acest fel al grupului.

Acesta arată, între altele, că niciuna dintre cele 159 de companii nu a dezvăluit complet cum intenţionează să atingă obiectivul de a deveni până în 2050 sau mai devreme o întreprindere cu "net zero" emisii, inclusiv prin stabilirea de ţinte pe termen scurt şi mediu; în acelaşi timp, investitorii sunt nemulţumiţi de ritmul lent al schimbării din unele companii.

Raportul "arată că este nevoie urgentă de o mai mare implicare din partea companiilor şi de o mai mare ambiţie de a accelera o economie net-zero şi a permite un viitor sigur şi viabil", a spus Mindy Lubber, CEO şi preşedinte al organizaţiei pro-sustenabilitate Ceres şi membră în conducerea grupului Climate Action 100+.

Deşi 83 dintre companiile analizate şi-au anunţat obiectivul de a ajunge la net-zero emisii în 2050, în circa jumătate dintre cazuri aceste angajamente nu au în vedere întreaga gamă de emisii. De asemenea, 107 dintre companii şi-au fixat ţinte de reducere a emisiilor pe termen mediu, dar numai 20 au îndeplinit toate criteriile de evaluare, iar din cele 75 care şi-au stabilit ţinte pe termen scurt, numai opt au îndeplinit respectivele criterii.

Citește și: Statele care nu reduc poluarea vor suferi retrogradări ale ratingului de țară. 63 de țări sunt vizate până în 2030

Doar şase dintre cele 159 de mari companii s-au angajat să-şi alinieze cheltuielile de capital cu obiectivele pe termen lung de reducere a emisiilor şi niciuna nu şi-a asumat până acum angajamentul de a-şi alinia investiţiile cu obiectivul Acordului de la Paris de a limita creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius, a mai constatat raportul.

Şi în ce priveşte planificarea pentru riscurile şi oportunităţile schimbărilor climatice, numai 10% dintre companii evaluate au luat în considerare, în ansamblul operaţiunilor, scenariul limitării creşterii temperaturii la 1,5 grade Celsius.

În fine, raportul a mai arătat că, deşi 139 din cele 159 de companii discută schimbările climatice la nivelul consiliilor de administraţie, doar o treime dintre ele au luat în calcul asocierea în mod explicit a remuneraţiei directorilor cu obiectivele de reducere a emisiilor.

Citește și: UE schimbă strategia împotriva schimbărilor climatice: „Se pierd 12 miliarde de euro pe lună din cauza fenomenelor meteo extreme”

Raportul va sta la baza viitoarei relaţii dintre investitorii din CA100+ şi companiile respective, astfel încât conducerile acestora să poată fi responsabilizate, a spus Anne Simpson, director în cadrul agenţiei publice californiene CalPERS, care gestionează pensiile şi asigurările de sănătate ale funcţionarilor publici din statul american.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Banner Aquatique kids 1280 x 720 px_nov_2024
(P) Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...