Puţin după prânz, 50 de români şi bulgari înarmaţi cu pancarte şi steaguri au îngreunat circulaţia la graniţa dintre cele două ţări. Protestatarii au scandat lozinci împotriva exploatării gazelor de şist.
Manifestanţii le cer autorităţilor române să interzică fracturarea hidraulică, metoda prin care sunt extrase gazele, pentru că ar polua apele atât din România, cât şi din Bulgaria.
„Apa pe care o bem este aceeaşi de ambele părţi ale frontierei, nu există nicio barieră naturală. Apa este o resursă foarte valoroasă, iar noi luptăm pentru ea”, a susținut o protestatară bulgară.
„Companiile străine au pus ochii pe apa românească, probabil vor să ne otrăvească pentru că fracturarea hidraulică este cea mai dăunătoare, o metodă criminală de a extrage aceste gaze de şist”, a afirmat Paul Iureş, ecologist.
La începutul lunii mai, Agenţia pentru protecţia mediului a emis o autorizaţie prin care compania Chevron poate începe căutarea gazelor de şist în două zone din judeţul Constanţa, la Costineşti şi Vama Veche.
Reprezentanţii companiei americane susţin că extragerea gazelor de şist nu va afecta mediul.