Obiectivul proiectului de lege este de a oferi o strategie unitară şi o implementare coordonată la nivel naţional în ceea ce priveşte managementul arborilor excepţionali, care fac parte din zona verde urbană, este precizat în expunerea de motive.
Arborii excepţionali, definiţi în proiectul de lege, sunt cei care au valoare istorică, estetică şi economică din interiorul localităţilor.
Potrivit proiectului, copacii cu vârste mari, "care au îndurat vitregiile naturii şi mai ales presiunile antropice, numiţi şi matusalemici, veterani şi multiseculari", copacii numiţi şi "coloşi, giganţi, uriaşi, campioni", "arborii cu portul deosebit", cei înfrăţiţi, cu personalitate ori exotici trebuie să beneficieze de protecţie individuală.
Proiectul mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale trebuie să organizeze şi să conducă registre ale spaţiilor verzi, respectiv ale arborilor excepţionali, adică o bază de date cu detaliile tuturor spaţiilor verzi, cu indicii de calitate şi cantitate, care vor fi făcute publice.
Dacă autorităţile responsabile nu constituie aceste registre, pot primi amenzi contravenţionale de 2.000 de lei pentru fiecare comună, 2.500 de lei pentru fiecare oraş, 3.000 de lei pentru fiecare municipiu şi 3.500 de lei pentru fiecare primărie de sector pentru fiecare lună de întârziere.
Proiectul de lege, semnat de 16 senatori de la PNL şi PSD, a fost depus miercuri la Biroul Permanent al Senatului.