În adâncurile abisale ale Atlanticului de Nord trăieşte o specie ciudată de peşte undiţar, care îşi ademeneşte prada cu luciri fantomatice bioluminiscente şi care a fost filmat pentru prima oară în habitatul său natural, informează vineri Live Science.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Exemplarul filmat, o femelă, nu era singură. Ataşat de partea sa ventrală se află micuţul său „soţ” - un mascul care-şi duce existenţa parazită fixat pe abdomenul femelei, oferindu-i acesteia lichidul seminal necesar reproducerii şi primind în schimb substanţele nutritive necesare vieţii direct din fluxul sanguin al „soţiei”.
Biologii germani Kirsten şi Joachim Jakobsen au filmat această extraordinară scenă cu ajutorul camerelor din dotarea submersibilului Lula 1000, ce s-a scufundat în largul coastei insulei Sao Jorge din arhipelagul Azorelor, la 1.360 de kilometri vest de Portugalia.
Până în prezent, cercetătorii nu au putut vedea niciodată un exemplar viu, în mediul natural, din această specie de peşte undiţar (Caulophryne jordani). Înregistrarea ce durează 25 de minute a fost realizată la adâncimea de 800 de metri.
„Este ceva unic, observat în premieră”, a comentat Ted Pietsch, profesor emerit de ştiinţe acvatice şi curator al departamentului de vertebrate marine la Burke Museum of Natural History and Culture din cadrul Universităţii din Washington.
Biologii au catalogat aproximativ 160 de specii de peşti undiţari în oceanele planetei, însă oportunităţile de observare a lor în mediul natural sunt extrem de rare. În cazul acestei specii de peşte undiţar, există doar 14 exemplare conservate în formol în diferite muzee şi universităţi din lume, iar masculul de C. jordani nu a fost niciodată văzut până în prezent.
Peştii undiţari sunt celebri pentru „aparatul” lor de pescuit bioluminiscent - una sau mai multe „undiţe” care pornesc din capul peştelui şi sunt folosite pentru a atrage prada mai aproape de gura sa prevăzută cu dinţi ascuţiţi. Aceşti peşti trăiesc la adâncimi cuprinse între 300 şi 5.000 de metri şi pot înghiţi chiar şi prăzi mai mari decât propriul corp pentru că sunt dotaţi cu stomac şi fălci extensibile.
Femelele şi masculii din această specie de peşti undiţari sunt extrem de diferiţi. Femelele sunt de aproximativ 60 de ori mai mari decât masculii şi de 500.000 de ori mai grele. Masculii nu au „undiţele” bioluminiscente cu care pescuiesc femelele pentru că nu au nevoie să se hrănească singuri. Masculii au ochii şi nările disproporţionat de mari ceea ce le permite să-şi găsească partenera în adâncurile întunecate. Odată găsită femela, un mascul începe cu ea un parteneriat pe viaţă.
Atunci când un mascul găseşte o femelă, el se fixează prin muşcătură de abdomenul acesteia, iar sistemul său circulator şi ţesuturile fuzionează cu cele ale femelei. Cei doi îşi continuă astfel viaţa într-o relaţie simbiontă. Masculul asigură fecundarea şi, în schimb, se hrăneşte direct cu nutrienţii din sângele femelei.
Acest comportament este imposibil de surprins într-un acvariu. Aceşti peşti abisali nu pot supravieţui la presiunea redusă de la suprafaţa oceanului.
Undiţele peştilor din specia C. jordani se mişcă independent una de cealaltă, fiind activate de muşchi şi nervi proprii. „Aceste «undiţe» bioluminiscente generează un fel de reţea de antene tactile în jurul peştelui - similar mustăţilor felinelor - cu care monitorizează apropierea prăzii sau a prădătorilor”, explică Ted Pietsch.
Lumina emisă de peştele undiţar de-a lungul „antenelor” sale are rolul de a atrage prada din întunericul abisal, dar ar putea avea şi alte roluri - cum ar fi să descurajeze eventualii prădători făcând peştele undiţar să pară mai mare decât este în realitate.
Sursa: Agerpres
