Pandemia a redus zgomotul făcut de oameni cu până la 50%. Cea mai mare liniște a fost în lunile martie și aprilie, atunci când a fost carantină în majoritatea statelor lumii. Sunt concluziile unui studiu la care au participat specialiști de pe tot globul.
Bogdan Grecu, cercetător la Institutul Național de Fizică a Pământului (INFP), de la Măgurele, a realizat un studiu, alături de specialiști din întreaga lume, despre evoluția zgomotului determinat de activitățile oamenilor, în perioada pandemiei.
Bogdan Grecu, cercetător INFP: "Aceasta a fost cea mai lungă liniște a pământului din istoria cunoscută".
Rezultatele au fost determinate de datele a peste 300 de stații seismice din întreaga lume.
Bogdan Grecu, cercetător INFP: "Stații cum este aceasta, Black Forest, o stație din Munții Pădurea Neagră izolată, se poate observa o reducere, nu foarte importantă, dar o reducere a zgomotului".
În ceea ce privește țara noastră, în Capitală s-a înregistrat o scădere a zgomotului seismic cu până la 20 la sută.
Alexandru Țigănescu, cercetător INFP: "Am descoperit că după decretarea stării de urgență, valorile de zgomot au scăzut față de cum se înregistra înainte. Vedem aici un minim absolut atins în al treilea week-end al lunii aprilie".
La studiul privind zgomotul seismic de pe planetă au participat aproape 80 de cercetători, din 27 de țări. Întregul material, unde se găsește și analiza asupra României, a apărut în numărul de pe 11 septembrie al revistei Science.
Editor : Georgiana Marina