Ora Pământului: Luminile se vor stinge începând cu ora 20:30, timp de o oră

Data publicării:
lampioane-52172

Ora Pământului va fi sărbătorită şi în România, sâmbătă seară, în zeci de oraşe, unde vor fi stinse luminile timp de o oră. Printre manifestările pregătite pentru acest eveniment se află crosuri, tururi pe bicicletă, plimbări nocturne şi spectacole la lumina lumânărilor, anunţă Mediafax.

Sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, oamenii din întreaga lume sunt invitaţi să stingă luminile pentru a marca Ora Pământului, manifestare aflată la a noua ediţie, iar în România la a şaptea.

Iluminatul va fi oprit în locuri reprezentative din zeci de oraşe din toată ţara, dar şi în instituţii şi companii. În plus, au fost planificate numeroase evenimente pentru petrecerea acestei ore, dar şi pentru a atrage atenţia asupra importanţei protejării mediului înconjurător.

Printre clădirile unde vor fi stinse luminile se numără Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Primăria Capitalei, Ministerul Mediului, Ministerul de Interne, Opera Naţională, Ateneul Român, Muzeul "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul de Istorie, precum şi Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.

La Sinaia, Castelul Peleş va stinge cele peste 3.000 de corpuri de iluminat.

Ora Pământului în lume

Luminile s-au stins timp de o oră în marile oraşe din Asia: Tokyo, Hong Kong sau Manila, capitala statului Filipine.

În capitala Japoniei, Turnul Tokyo, unul dintre simbolurile oraşului, a fost cuprins de întuneric timp de o oră pentru a marca Ora Pământului.

O situaţie inedită a avut loc în Hong Kong, metropola asiatică în care, în mod obişnuit luminile nu se sting niciodată. De data aceasta, multe dintre blocurile turn ale oraşului au rămas pe întuneric.

“Potrivit studiilor nostre, dacă întreaga lume ar urma stilul de viaţă din Hong Kong, am avea nevoie de trei planete Pământ. E clar că noi consumăm foarte mult. De aceea, trebuie să le amintim oamenilor ce au de făcut. Deşi este vorba doar de o oră, reprezintă o schimbare de comportament”, a spus Edward Ho, reprezentant al unei organizaţii ecologiste.

Şi în Filipine mii de oameni au sărbătorit Ora Pământului prin antrenamente sportive în aer liber şi în întuneric. Acţiuni asemănătoare au avut loc şi în alte state din Asia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”