METEO. Weekend cu frig și ploi

Data publicării:
Femeie umbrela rosie ploaie frig meteo vremea - Guliver Getty Images-3

Sâmbătă vremea va fi închisă şi rece, cu maxime cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi 18 grade, izolat, în regiunile intracarpatice. Din a doua parte a zilei, ploile se vor intensifica şi vor cuprinde jumătatea de sud a ţării. În Banat, în Oltenia şi în nordul Munteniei cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla cu putere în special în sud, sud-vest şi la munte.

Şi în Capitală vremea va fi mohorâtă, cu ploi mai ales spre seară. Tot atunci, vântul se va intensifica. Temperaturile se menţin scăzute, în jur de 12 grade vor fi în orele amiezii, iar presiunea aerului va începe să scadă uşor.

La munte va fi frig, va bate vântul, iar ploile se vor înmulţi după prânz. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali se vor strânge, izolat, peste 50 de litri de apă pe metru pătrat, iar la noapte, la altitudini de peste 1800 m, vor apărea şi precipitaţii mixte.

Duminică şi luni va ploua în toată ţara, iar temperaturile vor fi din ce în ce mai scăzute. Cel mai frig va fi în nordul Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei, unde treptat îşi vor face apariţia lapoviţa şi ninsorile. Şi tot de ninsori vor avea parte şi cei aflaţi la munte, în zona Carpaţilor Orientali. Marţi precipitaţiile se restrâng ca arie, dar vremea rămâne rece.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri