Meteo. Mâine, temperaturi de miez de vară

Data publicării:
meteo primavara -GettyImages-1
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Foto: Gulliver/Getty Images

La noapte, norii vor fi puţini, iar spre dimineaţă, în zonele joase se poate forma ceaţă. Vântul va sufla cel mult moderat. Temperaturile minime se vor încadra între Minus 1 grad în estul Transilvaniei, unde vor mai fi condiţii de brumă, şi 15 grade în Dealurile de Vest.

Mâine vremea va continua să se încălzească, iar la amiază se vor înregistra între 10 grade pe litoral şi aproximativ 28 de grade în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când, pe spaţii mici la munte şi cu totul izolat în nord şi nord-est pot apărea ploi de scurtă durată şi fenomene electrice. Vântul îşi va face simţită prezenţa pe creste şi în deltă, dar trecător şi în nord-vestul teritoriului.

În următoarele două zile vremea va fi foarte caldă, iar maximele vor atinge chiar şi 30 de grade în Lunca Dunării. Ploile puţine, însoţite însă de tunete şi fulgere, vor prefera zonele înalte de relief. Vineri, aversele se înmulţesc, vântul devine alert, iar valorile termice încep să scadă, aşa că în orele prânzului se vor înregistra în general, între 15 şi 25 de grade.

În Bucureşti, la noapte cerul va fi predominant senin, iar vântul slab. În zori, termometrele vor indica valori de 6...8 grade Celsius.

Locuitorii Capitalei vor avea parte de încă o zi frumoasă şi deosebit de caldă. Temperatura aerului va urca până la 27 de grade. Vântul abia se va simţi, iar presiunea atmosferică nu se va modifica semnificativ.

Miercuri şi joi va fi timp frumos în Capitală, iar temperaturile vor deveni extrem de ridicate. Se vor înregistra până la 29 de grade, valori cu peste 10 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă. Însă vineri vremea se răceşte, vântul se intensifică şi este posibil să cadă câţiva stropi de ploaie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...