METEO. Când vin ploile

Data publicării:
Flash Flooding Hits Hebden Bridge

Ploile şi vremea rece pun iarăşi stăpânire de luni pe zona României, iar veştile pentru zilele ce urmează nu sunt cele mai bune.

Masa de aer rece se va deplasa în perioada imediat următoare către ţările central-sudice, unde va şi rămâne inclusiv până joi. Temperaturi de vară vor mai fi doar în Peninsula Iberică, unde ziua se vor mai atinge 30 de grade Celsius.

În ceea ce priveşte ploile, cantităţi bogate de apă se vor acumula la început în ţarile din apropierea Mării Negre, inclusiv România, şi în bazinul vestic al Mării Mediterane către mijlocul săptămânii. Trebuie menţionat că în zonele de munte vor cădea şi lapoviţe sau ninsori. În aceste condiţii la noi în ţară zilele următoare vor aduce o răcire accentuată.

Dacă în weekend temperaturile maxime au ajuns şi la 28 de grade, la mijlocul săptămânii nu se vor mai depăşi pe 16 Celsius, grade pe nicăieri. Marţi şi miercuri va ploua abundent pe spaţii extinse, şi se vor acumula cantităţi mari de apă. Excepţie vor face sudul şi sud-vestul, unde norii se vor scutura doar local. La munte va predomina lapoviţa, iar vântul va bate cu putere în aproape toate regiunile.

La nivelul Bucureştiului, norii joşi vor domina peisajul mai ales în prima parte a zilei, când nu este exclus să plouă slab. În termometre, mercurul va urca până la cel mult 22..23 de grade Celsius, iar vântul va sufla în general slab. Presiunea aerului, aflată deja la valori mai mici decât cele normale, va coborî uşor.

În zilele ce urmează, atmosfera va fi una mohorâtă şi în zona Capitalei, cu ploi slabe, trecătoare.

Luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată mai ales în arealul intracarpatic. Acolo vor cădea averse însoţite de tunete, fulgere, iar cantităţile de apă acumulate vor depăşi 20..25l/mp.

În restul teritoriului, astfel de fenomene vor apărea pe spaţii mici către seară. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud-est.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...