FOTO: Guliver/Getty Images
ÎN ȚARĂ
La noapte va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii de Curbură şi în Muntenia se vor strânge 15...20 litri de apă pe mp. Vântul va avea unele intensificări în Moldova şi pe creste, iar minimele termice se vor încadra între zero grade în Dealurile de Vest şi 11 grade pe litoral.
Mâine, cerul va deveni variabil prin vest şi sud-vest, dar norii vor persista în restul ţării. Va continua să plouă mai ales în jumătatea de est, iar la munte vor predomina ninsorile. Din punct de vedere termic, vremea va fi rece, cu maxime cuprinse între 7 şi 15 grade. Vântul va fi alert în Moldova, Dobrogea şi în zona montană.
Miercuri vremea va fi frumoasă în aproape toată ţara, iar maximele vor urca până la 22 de grade. Însă joi reapar ploile, la început în vest, nord şi centru, apoi mai ales în sud. În plus, în zona montană înaltă vor fi şi precipitaţii mixte. Vineri vor cădea averse în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturile vor fi normale pentru sfârşitul lunii aprilie.
ÎN BUCUREȘTI
Şi în Capitală va ploua, mai ales în a doua parte a nopţii, dar vântul nu va crea probleme. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius.
Mâine, va fi frig în Bucureşti, unde termometrele vor indica cel mult 11 grade în orele prânzului. Va ploua în cursul zilei, apoi norii se vor risipi treptat. Vântul va sufla slab şi moderat, iar presiunea aerului va mai creşte puţin.
În perioada următoare, vremea va fi schimbătoare în Capitală. Va fi frumos şi cald în primele două zile, cu maxime de până la 23 de grade. În schimb, de până joi noaptea sunt anunţate averse, vânt în rafale, şi temperaturi puţin mai scăzute.