METEO | Când se încălzește vremea

Data publicării:
meteo primavara -GettyImages-2

Masivele din estul şi din sudul ţării se află sub cod portocaliu de vreme rea până la ora 15:00. Acolo va continua să plouă torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă între 50 şi 80 l/mp, aşa că riscul de inundaţii este foarte ridicat. În plus, până la ora 21:00 rămâne valabilă şi atenţionarea de furtuni pentru mare parte din teritoriu. Aversele vor aduce cantităţi de apă de peste 25l/mp şi vor fi însoţite de tunete, fulgere, vijelii şi căderi de grindină.

Având în vedere norii persistenţi și ploile torențiale, temperaturile maxime vor fi mai mici faţă de cele normale pentru această perioadă, iar la nivelul ţării se vor situa între 15 şi 25 de grade Celsius. Nici Capitala nu face excepţie de la vremea instabilă, iar temperaturile se anunţă modeste, cel mult 20..21 de grade.

În perioada urmatoare, fenomenele de instabilitate atmosferică se mai restrâng la noi în ţară.

În plus, după mijlocul săptămânii vremea va intra într-un proces de încălzire. Vedem că temperaturile maxime vor creşte progresiv şi vor ajunge, în prag de weekend, la 29...30 de grade în vestul şi sud-vestul ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...