Mărturii din infernul tsunami-ului care a lovit Sulawesi: „Oamenii caută mâncare pe străzi”

Data publicării:
The death toll from the Sulawesi earthquake and tsunami has jumped to 384 as the number migh be keep rising.
Foto: Agerpres

Bilanţul cutremurului şi tsunami-ului produse vineri în insula indoneziană Sulawesi a ajuns la 844 de morţi, a anunţat luni Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, citată de DPA şi Reuters, transmite Agerpres.

A 7.7 magnitude earthquake hits Central Sulawesi, Indonesia
Foto; Agerpres



Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Nugroho, relatările potrivit cărora bilanţul ar fi ajuns la 1.203 de morţi nu sunt oficiale şi se bazează pe o estimare. „Cifrele pe care le avem sunt valabile pentru victimele care au fost identificate", a precizat acesta.

Cel puţin 90 de persoane sunt date dispărute, iar 48.000 au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, a adăugat oficialul citat.

Zeci de persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce un mall şi mai multe hoteluri s-au prăbuşit în Palu, o aglomerare de 350.000 de locuitori situată pe coasta de vest a insulei Sulawesi, la 1.500 kilometri nord-est de Jakarta, şi alte câteva sute ar fi îngropate sub alunecările de teren care au înghiţit satele din zonă.

Autorităţile şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situaţia regiunii Donggala, la nord de Palu, cu o populaţie de 300.000 de persoane, aflată în apropierea epicentrului cutremurului.

Cu o magnitudine de 7,5, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puţin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparaţie cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august şi care au lăsat în urmă peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe insula Lombok, în vecinătatea micii insule turistice Bali.

În Palu, locuitorii caută mâncare și apă printre rămășițele unui minimarket. Principala stație de benzină s-a prăbușit. 

„Este haos, oamenii caută mâncare pe străzi și combustibil”, a declarat Radika Pinto, purtătoare de cuvânt a World Vision, o organizație umanitară, relatează Washington Post.

„Casa mea nu mai există. Nu am nicio veste despre familia mea”, spune localnică din satul Petobo, care a fost complet șter de pe fața pământului. 

Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) şi se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune marcată de o puternică activitate seismică. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...