„Italus”, desemnat cel mai bătrân copac din Europa. „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Data actualizării: Data publicării:
italus

Îl cheamă „Italus” și este cel mai bătrân copac din Europa, în vârstă de 1.230 de ani.

italus
Italus

Pinul se înalță pe o stâncă din sudul Italiei, între Calabria și Basilicata, în parcul național din Masivul Pollino.

Cu trunchiul alb ca un os, acest pin matusalemic a fost martor al unor evenimente cruciale din istoria omenirii.

„Italus” a fost desemnat recent, în cadrul unui studiu științific, drept cel mai bătrân copac din Europa, devansându-l pe „Adonis”, pinul bosniac în vârstă de 1.075 de ani, cocoțat pe înălțimile elene ale Munților Pindului.

Gianluca Piovesan și colegii săi cercetători din cadrul Universității della Tuscia au prelevat timp de trei ani probe din populația de arbori ai Parcului Național Pollino, care este cunoscut pentru abundența sa de pini Heldreich (pinus heldreichii sau pinul bosniac), scrie publicația Smithsonian.

Stabiliarea vârstei lui „Italus” nu a fost un proces ușor. „Partea interioară a trunchiului era ca un praf – nu văzut niciodată așa ceva”, a declarat pentru National Geographic unul dintre cercetători, Afredo Di Filippo. „Cel puțin 20 de centimetri din miezul lemnului lipseau, ceea ce reprezintă, ca timp, mulți ani”, a subliniat Di Filippo.

Pentru a depăși acest handicap de analiză, echipa de cercetători a prelevat mostre de radiocarbon din secțiunile expuse ale rădăcinii pinului, pentru a determina perioada în care pomul a început să germineze.

Oamenii de știință spun că starea lui „Italus” este una relativ bună, ținând cont de vârstă pe care o are, și că pomul încă mai continuă să crească, ceea ce înseamnă că Masivul Pollino îi oferă un microclimat rece ideal.

De-a lungul secolelor, „Italus” a întâmpinat numeroase schimbări climatice, inclusiv o perioadă extrem de rece în Evul Mediu și diverse episoade de secetă, subliniază cercetătorii.

Citiți și:  FOTO. A fost desemnat „Arborele european al anului”. Locul ocupat de „reprezentantul” României

Cel mai bătrân stejar din România

VIDEO. Incursiune în ultimele păduri virgine ale României

Cel mai periculos copac din lume

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...