Gazul va fi transferat dintr-un colţ în altul al continentului printr-un sistem de terminale pe Dunăre. Specialiştii spun că un avantaj al folosirii gazului lichefiat este şi costul redus al acestuia, cu aproape 20 la sută mai mic faţă de alţi combustibili.
Gazul natural lichefiat va avea o strategie de atragere a mai multor clienţi. Acestea sunt obiectivele principale ale proiectului european. Pentru a se reduce din noxe, gazul va putea fi folosit şi drept combustibil pentru nave, iar emisiile vor fi cu aproape 30% mai mici faţă de combustibilul clasic.
„Gazul natural lichefiat are un potenţial mare pentru a deveni un combustibil important. Această diferenţă de preţ va fi de cel puţin 15-20 % comparativ cu păcura”, a spus Manfred Seitz, coordonatorul proiectului.
Urmează acum ca firma de consultanţă din Austria, care colaborează cu Administraţia Porturilor Constanţa, să decidă locul unde va fi amplasat terminalul. „Noi am luat în considerare cu partenerii noştri trei variante tehnice posibile vis-a-vis de amplasamentul acesteia, care va ţine cont de toate detaliile tehnice, de condiţiile de siguranţă, de exploatare a acestor terminale”, a spus Ciprian Hangău, directorul coordonator al CNAPMC.
Cele mai multe instalaţii de acest fel sunt în America, Asia, dar şi în Nordul Europei. Nu mai puţin de 33 de firme din 12 ţări europene vor contribui la masterplanul de transport al gazului lichefiat pe traseul Dunării.
„Singurul terminal care există în zona Mării Negre este la Istanbul. Terminalul este gândit pentru o capacitate de 5000 de mc. Teoretic ar trebui undeva în 2017, 2018 să fie construit”,a spus Şerban Cucu, participant la proiect.
Banii pentru această investiţie vor proveni din fonduri europene, iar suma va fi stabilită după realizarea studiilor de fezabilitate.
După Constanţa, următorul nod important în traseul energiei bazate pe gaz lichefiat este la Ruse, în Bulgaria, acolo unde deja se construieşte un terminal LNG de 1.000 de metri cubi.
Construirea terminalului din Constanţa poate duce şi la resucitarea proiectului AGRI, de transport al gazelor din Marea Caspică în Europa. Aceasta era un parteneriat între România, Azerbaijan şi Georgia. Presupunea transportul prin conducte a gazului până în portul georgian Baku, acolo ar fi urmat să fie lichefiate şi transportate pe mare până la Constanţa. Problema acestui program era lipsa de finanţare, o finanţare care cel puţin parţial ar putea fi acoperită din fonduri europene.