Autorităţile de la Paris au anunţat că, din 2020, farfuriile, paharele şi furculiţele sau cuţitele de unică folosinţă vor putea fi vândute doar dacă sunt realizate din materiale biodegradabile.
Retragerea lor de pe piaţă se va face treptat în următorii patru ani.
Măsura face parte dintr-o strategie ambiţioasă a Franţei de a combate cauzele poluării. Interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă este o altă măsură care a intrat deja în vigoare de la 1 iulie.
Francezii au acum posibilitatea să cumpere pungi de hârtie sau să vină cu sacoşa de acasă atunci când îşi fac cumpărăturile.