A fost descoperită creatura cu cele mai multe picioare. Are peste 1.000

Data publicării:
miliped
A fost găsit primul miliped cu peste 1.000 de picioare. Foto: Profimedia

Oamenii de știință au făcut o descoperire impresionantă: primul miliped care are peste 1.000 de picioare - 1.306 mai exact - și cele mai multe picioare dintre toate creaturile de pe Pământ. A fost găsit trăind la 60 de metri sub pământ într-o gaură dintr-o regiune minieră în Australia de Vest.

Nevertebratul fără ochi, cu o lungime de 9,5 centimetri și 1 milimetru lățime, are 330 de segmente ale corpului, antene, o gură în formă de cioc și un cap conic.

„Este ca și cum ai fi tras un fir alb de 10 cm dintr-o cămașă (dar are 1.306 de picioare)”, a spus Paul Marek, profesor la departamentul de entomologie de la Virginia Tech, citat de CNN.

Cum numeri picioarele unei creaturi atât de mici?

Pentru a se asigura că niciun membru nu a fost omis sau numărat de două ori, Marek a spus că a marcat cu culori fiecare segment de 10 picioare folosind o imagine de înaltă rezoluție a milipedului în Adobe Illustrator.

„Am numărat de trei ori și a durat aproximativ 1 oră”, a spus Marek, autorul studiului care a fost publicat joi în jurnalul Scientific Reports.

Este posibil ca Eumillipes persephone, așa cum a fost numit oficial milipedul, să fie înrudit la distanță cu deținătorul recordului anterior pentru cel mai mare număr de picioare, conform unei analize a relațiilor taxonomice dintre speciile de milipede. Specia de milipede din California, Illacme plenipes, are până la 750 de picioare.

Numărul mare de segmente și picioare care au evoluat la ambele specii le poate permite să genereze forță de împingere care le permite să se deplaseze prin deschideri înguste din solul în care trăiesc, explică specialiștii.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...