Delfini măcelăriţi de braconieri

Data publicării:
delfini

Turiştii găsesc tot mai des asemenea imagini deprimante pe plajele noastre de la Marea Neagră. iar braconierii turci sunt vinovaţi de moartea a cel puţin şapte delfini în ultimele zile.

Aceste capturi accidentale le putem pune pe seama unui pescuit ilegal dacă stăm să ne gândim puţin că în urmă cu două săptămâni era încă perioada de prohibiţie şi nu se putea pescui cu setci,” spune Marian Paiu, coordonator Activităţi de Teren, ONG "Mare Nostrum".

Dimensiunea tragediei este mult mai mare, spun biologii marini, pentru că nu ajung pe plaje toţi delfinii care mor din cauza branonierilor.

Dacă nu avem curenţi care să aducă aceste cadavre la mal, este posibil ca ele să cadă pe fundul mării şi să se descompună,” zice Tania Zaharia, directorul adjunct al Institutului "Grigore Antipa".

Suspecţi de serviciu sunt braconierii turci. Poliţiştii de frontieră au avut dovada în mai, când au prins nişte străini cum scoteau plase pline cu peşte din apele româneşti.

Pe lângă cele 7 tone de calcan, sub această ambarcaţiune, prinse în plase, au mai fost găsite 21 de vulpi de mare, 7 rechini şi 12 delfini. Comandantul ambarcaţiunii turceşti riscă acum o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, dar ecosistemul nu se va reface curând.

Dezastrul este imens, spun procurorii, dacă ne gândim că ţara noastră poate să pescuiască doar 40 de tone de calcan anual, potrivit directivelor Comisiei Europene.

Dacă la o singură deplasare, un singur braconier a distrus 14,1% din cota României... un singur pescador! Iar noi ştim că sunt sute de pescadoare pe apele Mării Negre,” precizează Teodor Niţă, procuror.

Oamenii legii spun că ar putea lupta mai eficient cu braconierii turci dacă navele Poliţiei de Frontieră ar fi dotate cu aparate care pot forţa vaselor braconierilor să se oprească.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...