Dârele lăsate pe cer de aeronave, în atenția Comisiei Europene. Obligațiile impuse companiilor aeriene

Data actualizării: Data publicării:
dare de condensare lasate de un avion
Foto: Profimedia

Noile planuri de mediu, contestate de industrie, au fost convenite vineri de oficiali europeni. Una dintre măsuri se referă la companiile aeriene care operează zboruri de pe aeroporturile europene. Acestea vor trebui să raporteze Comisiei Europene impactul asupra climei a vaporilor rămași în urma avioanelor cu reacție, precum și cantitatea de dioxid de carbon pe care o emit anual, relatează Euronews.com.

Industria aeriană a făcut un lobby intens împotriva noilor reguli adoptate de delegații țărilor UE, spunând că nu există suficiente date de cercetare privind efectele dârelor de condens.

Dar Comisia Europeană, deși recunoaște „incertitudinile inerente” cu privire la impactul climatic non-CO2 al industriei aviației, a spus că o „contribuție netă la încălzirea globală este binecunoscută”, și că noile cerințe de raportare ar ajuta la o cunoaștere mai amănunțită.

Dârele de condens conțin oxizi de azot, carbon negru și alte substanțe dăunătoare climei, și s-a demonstrat că aceste substanțe sunt absorbite de norii din atmosfera înaltă, unde, spre deosebire de norii joși, contribuie la captarea căldurii.

Contribuția lor la încălzirea globală este cel puțin la fel de mare ca cea a celor 2% din emisiile de dioxid de carbon din lume care provin de la aeronave, arată unele estimări.

Grupurile de mediu au criticat exceptarea temporară pentru zborurile pe distanțe lungi, în conformitate cu textul final convenit. Regulile se vor aplica de anul viitor doar zborurilor dintre aeroporturile din Spațiul Economic European – adică UE plus Islanda, Norvegia și Elveția.

„Companiile aeriene care operează zboruri pe distanțe lungi primesc încă o dată un tratament preferențial din partea UE”, a declarat Krisztina Hencz, manager de politici aviatice la grupul de lobby Transport & Environment de la Bruxelles. „Au muncit din greu pentru a submina acțiunile și cercetările privind non-CO2 și sunt recompensați pentru eforturile lor”.

„La finalul zilei, această propunere a venit pentru a ajuta la o mai bună înțelegere a problemei non-CO2 și acest efort a fost împiedicat”, a declarat Hencz pentru Euronews, menționând că operatorii aerieni au câștigat doar o concesie limitată - regulile se vor extinde pentru toate zborurile către și în afara UE din 2027.

Legislația urmează unei reforme recente a sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), conform căreia anumite companii trebuie să liciteze cote pentru fiecare tonă de CO2 pe care o emit. Prețul este în prezent de aproximativ 70 EUR pe tonă.

Noua lege a UE stabilește, de asemenea, reguli privind modul de estimare a amprentei de carbon a carburanților durabili pentru aviație, care pot fi produși din biocombustibili, deșeuri organice sau hidrogen verde. Orice combustibil a cărui amprentă de carbon pe ciclu de viață este cu cel puțin 70% mai mică decât cea a kerosenului standard va fi evaluat cu zero emisii în scopul schemei de comercializare. În cazul în care energia electrică regenerabilă este utilizată pentru a sintetiza combustibili durabili, aceasta trebuie să provină de la turbine eoliene dedicate nou instalate, panouri solare sau capacități similare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri