Cum ajută cei 170 de zimbri reintroduși în România în Munții Țarcu la atenuarea celor mai grave efecte ale crizei climatice

Data actualizării: Data publicării:
zimbri in rezervatie
Imagini rare din rezervația de zimbri din Hațeg. FOTO: Facebook Romsilva

O turmă de 170 de zimbri din munții Țarcu din România ar putea ajuta la stocarea emisiilor de CO 2 echivalente cu eliminarea a aproape 2 milioane de mașini de pe șosea timp de un an, arată o cercetare care demonstrează modul în care animalele ajută la atenuarea celor mai grave efecte ale crizei climatice, scrie The Guardian.

Zimbrii au dispărut din România în urmă cu peste 200 de ani, dar Rewilding Europe și WWF România au reintrodus specia în munții Carpați în 2014. De atunci, numărul lor a crescut de la 100 la 170, în munții Țarcu.

O cercetare care a folosit un model dezvoltat de oamenii de știință de la Yale School of the Environment și finanțat de Global Rewilding Alliance, calculează cantitatea suplimentară de CO 2 atmosferic pe care speciile sălbatice ar ajuta să o capteze și să o depoziteze în sol prin interacțiunile lor în cadrul ecosistemelor. S-a descoperit că turma de zimbri europeni aflată într-o zonă de aproape 50 km pătrați de pășuni din munții Țarcu poate capta 2 milioane de tone de carbon pe an, adică de aproape 9,8 ori mai mult în absența zimbrilor. Autorii studiului au remarcat că cifra de 9,8 ar putea fi cu până la 55% mai mare sau mai mică, având în vedere incertitudinea în jurul estimării medii. Aceasta corespunde emisiilor anuale de CO2 ale 1,88 milioane de mașini pe benzină din SUA.

„Zimbrii influențează ecosistemele pășunilor și pădurilor prin pășunatul uniform, reciclarea nutrienților pentru a fertiliza solul, dispersând semințele pentru a îmbogăți ecosistemul și compactând solul pentru a preveni eliberarea carbonului stocat. Aceste creaturi au evoluat de milioane de ani pe pășunile și ecosistemele forestiere, iar îndepărtarea lor, în special acolo unde pajiștile au fost arate, a dus la eliberarea de cantități mari de carbon. Restaurarea acestor ecosisteme poate readuce echilibrul, iar zimbrii „sălbăticiți” sunt câțiva dintre eroii climatici care pot ajuta la realizarea acestui lucru.”, a declarat profesorul Oswald Schmitz de la Școala de Mediu Yale din Connecticut din SUA, coordonator al cercetării.

Alexander Lees, cercetător în domeniul biodiversităţii la Universitatea Metropolitană din Manchester, care nu a fost implicat în studiu, a spus că cercetarea „prezintă un argument convingător pentru reintroducerea zimbrului european ca soluţie climatică bazată pe natură – una cu beneficii majore pentru conservarea biodiversităţii”.

Lees a adăugat că mai multe cercetări în teren ar ajuta la validarea modelelor și ar ajuta la înțelegerea duratei de timp necesare pentru a se vedea beneficiile.  „Acest studiu întărește teoria acceptată deja că mamiferele mari au rol foarte important în ciclul carbonului. Eforturile de refacere, inclusiv, acolo unde este cazul, reintroducerile, reprezintă instrumente cheie în abordarea crizelor legate de biodiversitate și climatice.”, a adăugat el.

Zimbrii joacă un rol important în ecosisteme, în menținerea biodiversității de păduri, pajiști și microhabitate. În munții Țarcu, întoarcerea lor a încurajat  și turismul bazat pe natură și afacerile Schmitz a remarcat că pajiștile din Carpați au condiții specifice de sol și climă, așa că, în opinia lui, efectul prezenței zimbrului european asupra ecosistemului nu ar putea fi extrapolat la nivel internațional - preriile americane, de exemplu.

„Această cercetare deschide noi opțiuni pentru factorii de decizie în domeniul climei din întreaga lume”, a declarat Magnus Sylvén, director de politici științifice la Global Rewilding Alliance . „Până acum, protecția și restaurarea naturii au fost în mare parte tratate ca o altă provocare și cost cu care trebuie să ne confruntăm alături de urgența climatică. Această cercetare arată că putem aborda ambele provocări: putem revitaliza natura și acest lucru va elimina cantități mari de carbon, ajutând la stabilizarea climatului global.”

Raportul despre zimbrul european din România este „primul de acest gen”, a spus Sylvén, adăugând că modelul a oferit „un instrument foarte puternic pentru preocupările privind reintroducerea faunei sălbatice”.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri