Cireșele românești, mai mult timp pe piață

Data publicării:
cirese

„Este una dintre creaţiile obţinute la staţiunea de Cercetare Pomicolă Iaşi, un soi extratimpuriu, cu numele Cetăţuia, după cum se vede este un fruct foarte mare, frumos, cu o greutate medie a fructului peste 7,5 grame.”

Cireşele care s-au copt la începutul lunii mai au depăşit orice aşteptări: sunt mari, gustoase şi pline de vitamine. În drumul spre fructul perfect sunt, însă, mii de ore de muncă. De 26 de ani se chinuie specialiştii.

Dr. ing. Elena Iurea, cercetător la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Miroslava: „După anul 1990, una din preocupările, din obiectivele importante, a fost completarea sortimentului de cireş existent cu soiuri superioare. Respectiv obţinerea de soiuri cu vigoare redusă a pomului cu rezistenţă la boli, dăunători, secetă, ger.”

„E bun, dacă e produs românesc, e bun, promovăm produsele româneşti.”

***

„Mie mi se pare extraordinar! Doar să aibă loc nu numai în piaţă , dar şi pe supermarket-uri.”

Soiurile hibrid Cetăţuia şi Coralis, cum au fost ele botezate de cercetători, sunt o reuşită.

„În general sunt mai dulci cele din sezonul mediu, dar, pentru că sunt primele cireşe, consumatorii abia le aşteaptă.”

Aşteptări mari sunt şi din partea soiurilor Marina şi George, care se vor coace în luna iulie, respectiv august. Deocamdată, producţia anuală de cireşe de la staţiunea de cercetare din Iaşi, 100 de tone de fructe, se vinde cu 3 sau 4 lei pe kilogram pe piaţa din România. Soiurile recent omologate vor avea un preţ mai ridicat: un kilogram va costa 10 lei.

Sorina Sîrbu, director ştiinţific al Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Miroslava: „Preţul este mult mai mare, poate fi de trei, patru ori mai mare decât în perioada imediat următoare când apar pe piaţă majoritatea soiurilor. În momentul în care ai omologat un soi extratimpuriu, fermierii sunt foarte interesaţi.”

În cei 30 de ani de existenţă ai staţiunii, cercetătorii au omologat 33 de soiuri de cireşe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri