Cea mai frumoasă țară din lume, votată de cititorii unui ghid de turism
Data publicării:
Cititorii ghidurilor de călătorie Rough Guide au ales Scoția drept „cea mai frumoasă țară din lume”, acest stat întrecând Canada în topul celor 20 cele mai atractive state din punct de vedere turistic, informează The Independent și Metro.
Pe lista sa, pe care mai figurează țări precum Noua Zeelandă (locul 3), Italia (locul 4) și Africa de Sud (locul 5), ghidul menționează: ''Și, în final, cea mai frumoasă țară din lume este dezvăluită: Scoția. Cine poate nega faptul că aceste plaje sălbatice, lacuri adânci și castele pe stânci sunt unele dintre cele mai minunate și mai frumoase priveliști din lume?''.
Statul vecin, Marea Britanie, se află pe locul 7 în acest clasament, Țara Galilor pe 10, iar Irlanda pe 18, scrie Agerpres.
Potrivit lui Malcolm Roughead, director executiv al VisitScotland, acest titlu va atrage mai mulți turiști în Scoția. ''Suntem încântați că Scoția a primit această remarcabilă distincție din partea cititorilor Rough Guide, însă sigur că acest lucru nu este o surpriză pentru cei care au cunoscut minunata noastră țară'', a declarat el, potrivit The Independent. ''De la peisajele noastre copleșitoare până și atracțiile istorice remarcabile până la centrele urbane agitate dar frumoase, Scoția îți taie răsuflarea'', a adăugat Roughead. ''Sigur, odată cu imensa frumusețe vine și o mare responsabilitate și îi îndemnăm atât de turiști cât și pe locuitori să respecte bunurile naturale ale Scoției și să le conserve pentru generațiile care vor veni'', a precizat el.
Pe locul 6 în topul celor mai frumoase 20 de țări, așa cum au fost votate de cititorii Rough Guide, se află Indonezia, iar Islanda ocupă locul 8, urmată de Statele Unite ale Americii, pe 9, potrivit Roughguides.com. Pe locul 11 se află Slovenia, urmată de Mexic (locul 12), India (locul 13), Finlanda (locul 14), Elveția (locul 15), Peru (locul 16) și Norvegia (locul 17). Locul 19 este ocupat de Croația, iar pe ultima poziție, 20, se află Vietnam, votată pentru ''bogăția sa uriașă de frumusețe naturală, ușor accesibilă''.