Cazul jurnaliștilor și activistului de mediu bătuți în pădure. ONG-urile vor lucra cu Guvernul pentru îmbunătățirea aplicației SUMAL

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-camion-cu-lemne-1536x1024
Foto: Profimedia Images

Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit, miercuri dimineață, la Palatul Victoria, cu activiștii de mediu Tiberiu Boșutar și Gabriel Păun și cu jurnalistul Radu Mocanu. Boșutar a fost printre cei bătuți de un grup de 20 de persoane, pentru că voiau să filmeze tăierile ilegale de pădure din Suceava. Cîțu a anunțat că Ministerul Mediului va lucra cu reprezentanții ONG-urilor pe mediu pentru îmbunătățirea aplicației Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL).

„Am avut în această dimineață o întâlnire cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava săptămâna trecută. E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație. Autoritățile trebuie să își facă treaba și să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță, iar cei care greșesc trebuie să plătească!

În urma discuției de astăzi, am stabilit că SUMAL-ul, acel sistem de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătățit astfel încât să asigure eficiență și transparență totală. Prin urmare, va fi format un grup de lucru la ministerul Mediului, iar reprezentanții ONG-urilor vor lua parte la tot procesul”, arată un mesaj publicat pe pagina de Facebook a premierului Cîțu.

Premierul a avut în această dimineață o întâlnire cu activiștii de mediu Tiberiu Boșutar și Gabriel Păun și cu jurnalistul Radu Mocanu.

Tiberiu Boșutar a precizat după întâlnire că „aplicația SUMAL este foarte bună”, dar „nu e completă și nu produce efectele așteptate, pentru că unii nu vor să le folosească, alții nu se pricep”.

„Mai lipsesc câteva dezvoltări. Vrem să venim în ajutorul instituțiilor”, a mai spus Boșutar.

Potrivit activistului de mediu Gabriel Păun, probabil că săptămâna viitoare vor începe discuţiile la Ministerul Mediului, gestionarul SUMAL.

„Se vor discuta termenii şi condiţiile, oricum se dorea o actualizare a SUMAL-ului pentru că avem acum din februarie până în septembrie, şapte luni, să vedem cum a funcţionat, să-i găsim deficienţele, să venim cu îmbunătăţirile de rigoare, care implică şi comunicare cu publicul. În momentul acesta, publicul nu are suficient acces pentru a ajuta autorităţile", a afirmat Păun.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Agresorii jurnaliștilor și ai activistului de mediu bătuți crunt într-o pădure din județul Suceava sunt liberi. Cei patru, care au fost reținuți inițial, au fost puși sub control judiciar. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar. 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri