Asteroidul fatal care a ucis dinozaurii a urmat cea mai periculoasă traiectorie posibilă (studiu)

Data publicării:
dinouzaur asteroid profimedia-0387796933
Foto: Mark Stevenson-Stocktrek Images / Album / Profimedia

Faimosul asteroid considerat parţial vinovat de extincţia dinozaurilor a urmat cea mai periculoasă traiectorie posibilă pentru a acoperi întreaga planetă sub un nor dens de gaze şi praf, au dezvăluit autorii unui studiu publicat marţi în Nature Communications, informează AFP, citată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Craterul Chicxulub, cu un diametru de aproximativ 180 de kilometri, s-a format acum 66 de milioane de ani în urma coliziunii cu un meteorit ce avea diametrul de 15 kilometri şi care a căzut în actuala peninsulă Yucatan din Mexic. Impactul cu Terra a generat o undă de şoc neaşteptată, care a cauzat dispariţia a trei sferturi dintre speciile ce trăiau atunci pe Pământ, inclusiv a dinozaurilor.

Traiectoria sa, care până astăzi a rămas învăluită în mister, a fost reconstituită de oamenii de ştiinţă graţie unei simulări în 3D.

"Impactul produs la Chicxulub a reprezentat o zi nefastă pentru dinozauri; cercetările noastre arată că a fost mai grav decât credeam până acum", a rezumat autorul principal al studiului, Gareth Collins. "Bolidul" spaţial a urmat o axă de la nord-est spre sud-vest şi a lovit solul sub un unghi cu înclinaţia de 60 de grade.

asteroird2 foto imperial ac uk
Foto: imperial.ac.uk

"Până acum s-a sugerat că asteroidul venea dinspre sud-est şi că impactul său era mai puţin profund. Or, potrivit simulărilor digitale, centrul craterului se apleacă uşor spre sud-vest", a explicat coordonatorul studiului, cercetător la Imperial College din Londra.

"60 de grade este unul dintre unghiurile cele mai 'mortale' care pot să existe, pentru că sub această înclinaţie este posibilă ejectarea în atmosferă a celei mai mari cantităţi de materiale, la o viteză suficient de mare pentru a înghiţi planeta sub un nor de gaze şi praf", a continuat acelaşi expert.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri