ASFOR: Suprafaţa împădurită a României creşte în continuare. În oraşe europene se construiesc case, cartiere şi blocuri înalte din lemn

Data publicării:
impadurire
Actiune de plantare de puieti in județul Giurgiu, Ocolul Silvic Bolintin, miercuri, 16 decembrie 2020. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Suprafaţa împădurită a României a crescut şi creşte în continuare, după cum reiese din datele Inventarului Forestier Naţional (IFN), iar acest sector economic al României contribuie cu 3,5 - 4% la Produsul Intern Brut (PIB), în fiecare an, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), transmis joi către Agerpres. Potrivi sursei citate, Uniunea Europeană încurajează şi susţine construcţiile din lemn, pentru că lemnul stochează carbonul. „În marile oraşe europene se construiesc case, cartiere şi blocuri înalte din lemn”, conform comunicatului.

„Suprafaţa împădurită a României a crescut şi creşte în continuare. Cei care susţin contrariul mint! În sectorul forestier au fost implementate cele mai multe măsuri de control. Forestierii sunt, pentru unii, într-un mod perfect antidemocractic, un segment profesional prezumptiv vinovat. Absurdul situaţiei a ajuns până la nivelul la care datele oficiale sunt contestate şi este cerută înfiinţarea unei structuri (parchet) de procurori specializaţi pe infracţiuni silvice. Şi, deşi suntem cel mai controlat sector economic al României, contribuţia noastră la PIB-ul ţării este de 3,5 - 4% în fiecare an.

Suprafaţa împădurită a României a crescut şi creşte în continuare. Din câteva click-uri, oricine îşi poate da seama de această realitate. Dubiile celor care pun la îndoială această realitate se pot risipi uşor dacă accesează datele Inventarului Forestier Naţional, ciclul 2. Iar dacă nu au încredere în sursele de informare oficiale româneşti, să caute pe site-ul GlobalForestWatch. Un instrument online realizat de Universitatea din Maryland şi Google şi prezentat la începutul anului la Forumul Economic de la Davos”, susţine Ciprian Dumitru Muscă, preşedintele ASFOR.

Potrivi sursei citate, Uniunea Europeană încurajează şi susţine construcţiile din lemn, pentru că lemnul stochează carbonul.

„În marile oraşe europene se construiesc case, cartiere şi blocuri înalte din lemn. Clădirile care vor găzdui competiţiile sportive de la Olimpiada din 2024 de la Paris sunt din lemn. Statele dezvoltate folosesc biomasa pentru producţia de energie. Recent, Franţa a anunţat că va converti două centrale mari pe cărbune în centrale pe biomasă.

În timp ce lumea progresează bazându-se pe lemn, România, care are din plin această resursă, se confruntă în continuare cu o imagine defavorabilă a sectorului forestier. O imagine întreţinută inclusiv de unii politicieni. Cea mai mare grijă a acestor contestatari pare pădurea. Dar nu este deloc aşa! Rezultatul opiniei fără suport, a denigrării şi minciunii afectează un sector economic vital al României - sectorul forestier.

România are nevoie să progreseze la capitolul exploatării şi prelucrării lemnului, iar #ASFOR a susţinut constant faptul că este nevoie de programe de finanţare pentru achiziţia de utilaje performante şi prietenoase cu mediul. Aşa cum susţine şi folosirea biomasei pentru încălzire, şi folosirea lemnului în construcţii la o dimensiune mai mare, aşa cum se întâmplă în vest. Sau acordarea de sprijin pentru înlocuirea sobelor vechi cu unele cu randament ridicat”, se menţionează în documentul citat.

În viziunea asociaţiei de profil, „este de neînţeles de ce România ezită să apese pedala de acceleraţie în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului forestier”.

„De ce, în condiţiile în care Uniunea Europeană şi toate statele puternice încurajează şi subvenţionează prin diferite măsuri folosirea lemnului? Avem resursă din plin, îngrijim pădurea responsabil, iar exploatarea lemnului este sustenabilă. Noi, forestierii, respectăm toate regulile şi suntem primii care ne dezicem de cei care le încalcă. Am acceptat ideea că suntem cel mai controlat sector al economiei româneşti. În acest context, atacul îndârjit împotriva forestierilor este fie urmarea necunoaşterii realităţii, fie un demers politicianist sau care acoperă alte interese economice”, notează ASFOR.

Ciclul II al Inventarului Forestier Naţional a început în luna octombrie a anului 2013.

Conform rezultatelor centralizate, suprafaţa totală a pădurilor din România este de 7.037.706 hectare, cu o eroare de eşantionare de 1.034 de hectare.

De-a lungul ultimilor ani, mai multe organizații pentru mediu din România au prezentat în teren defrișări despre care spuneau că sunt ilegale.

Cifrele oficiale despre cantitatea de lemn tăiat anual din pădurile României au fost de asemenea contestate.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri