60 de noi stații de monitorizare a calității aerului vor fi instalate în România. De câte va beneficia Bucureștiul

Data actualizării: Data publicării:
calitatea aerului zaca bucuresti
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) va avea 60 de noi staţii de măsurare, dintre care 27 vor fi amplasate în București, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Costel Alexe. Investiţia în acest proiect este de 3,17 milioane de euro, potrivit Agerpres.

"După mulţi ani de aşteptare, astăzi suntem în măsură să vă anunţăm că facem cea mai mare investiţie în monitorizarea calităţii aerului din România, din ultimii zece ani. Pregătim, şi va fi urcată în această săptămână, licitaţia pentru extinderea Reţelei de Monitorizare a Calităţii Aerului cu peste 60 de staţii noi care să măsoare aerul din toată ţara.

Reţeaua are în acest moment 148 de staţii în funcţiune la nivel naţional. Prin extinderea ei vom creşte punctele de măsurare a poluanţilor din aer cu 40%, ajungând astfel la 208 staţii de măsurare a calităţii aerului la nivel naţional.

Întreaga investiţie pe care o face Ministerul în această modernizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului este de 3,17 milioane de euro, din care 2,17 milioane de euro sunt bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu, iar un milion de euro bani ce vin din fonduri europene, prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), mai exact 5 milioane de lei", a anunțat Costel Alexe, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că în cursul acestei săptămâni va mai fi lansată şi licitaţia pentru dezvoltarea unei reţele de 50 de senzori de măsurare a calităţii aerului.

"Vom lansa în această săptămână licitaţia şi pentru a dezvolta o reţea de 50 de senzori de măsurare calităţii aerului. După cum bine ştiţi, sunt cred că şi ministrul care s-a întâlnit de cele mai multe ori cu reprezentanţii reţelelor independente de senzori privind măsurarea calităţii aerului. Am avut şi avem în continuare acest grup de lucru, pentru că vrem să avem o colaborare cât mai bună şi să creionăm împreună aceşti indicatori pe care ar trebui să-i respecte amplasarea senzorilor, să vedem exact ce putem face împreună pentru a aduce plus valoare proiectelor privind calitatea aerului pe care administraţiile publice locale ar trebui să le realizeze.

Suntem prima autoritate de mediu din Europa care va avea o reţea proprie de senzori în administrarea sa. Vrem să facem acest lucru pentru că o observăm şi la nivel naţional, şi la nivelul oraşelor mari din ţara noastră, că se dezvoltă aceste reţele independente de senzori. Vrem să facem acest lucru tocmai pentru a veni în sprijinul lor, astfel încât şi ei să-şi calibreze reţelele în funcţie de staţiile noastre de măsurare a calităţii aerului, singurele acreditate şi omologate de Comisia Europeană şi care furnizează date către Comisia Europeană în baza cărora se fac statisticile la nivel naţional", a afirmat oficialul din Guvern.

Acesta a precizat că staţiile care vor completa Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului vor fi de două tipuri: 30 de staţii analizoare care măsoară strict PM10 şi PM 2,5, şi care oferă informaţii despre concentraţii în timp real pentru fiecare oră în parte, precum şi 30 de staţii care vor fi prelevatoare.

"Acestea sunt echipamentele care măsoară toţi poluanţii timp de 24 de ore, continuu, pentru a stabili o medie a zilei. Aşa obţinem numărul de zile cu depăşiri pe an la diferiţi poluanţi, date pe care le raportăm şi către Comisia Europeană", a afirmat Alexe.

Potrivit acestuia, 65% dintre noile staţii vor fi amplasate în Bucureşti.

"E normal să fie aşa dacă ne gândim că astăzi avem o condamnare la Curtea Europeană de Justiţie cu depăşirile pe PM10. Avem procedură de infringement şi pe Nox tot la nivelul Capitalei, plus alte patru centre urbane din ţară. Cele mai multe sesizări le avem din partea bucureştenilor atunci când vorbim de calitatea aerului. În prezent, aerul din Capitală este măsurat cu opt staţii care înregistrează valorile poluanţilor timp de 24 de ore, continuu, pentru stabili o medie a zilei", a declarat ministrul.

Reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din Bucureşti va fi extinsă cu 27 de staţii noi, dintre care 12 staţii vor fi de trafic şi vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, Pasajul Muncii, Iuliu Maniu, Aviatorilor, Giurgiului, Piaţa Sudului, Colentina, Dristor, Mihai Bravu, Unirii, Piaţa Romană, Barbu Văcărescu şi 13 Septembrie, iar alte 12 staţii vor fi de fond urban, ar urma să monitorizeze în fiecare oră poluarea aerului din alte surse şi vor fi montate Bucureştii Noi, Străuleşti, Chiajna-Rudeni, Corbeanca, Giuleşti, Pipera, Văcăreşti, Unirii - zona Mitropoliei, Primăverii, Colentina, zona stadionului Lia Manoliu şi zona de la Monitorul Oficial.

"Restul de trei staţii noi vor monitoriza aerul 24 de ore continuu şi vor stabili media zilei. Acestea vor fi amplasate în Bragadiru, Chiajna şi Pajura", a declarat ministrul Mediului.

În ceea ce priveşte reţeaua de senzori, Alexe a spus că va fi dezvoltată în Bucureşti: "Vrem să avem cea mai diversificată răspândire, o cât se poate de bună amplasare a lor, pentru a avea o evidenţă şi un model numeric cât se poate de bun pentru capitala ţării".

În prezent, în Bucureşti, există opt puncte de măsurare a calităţii aerului amplasate în zonele: Cercul Militar Naţional, Lacul Morii, Titan, Baloteşti, Măgurele, Bucur Obor, Drumul Taberei şi Berceni.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...