Șeful departamentului de inteligență artificială de la Meta și-a exprimat îndoiala în legătură cu pericolul ca AI-ul să ajungă la fel de inteligent ca oamenii în viitorul apropiat, contrazicând părerile mai multor lideri în tehnologie, scrie Insider.
Yann LeCun, unul dintre așa-ziși „nași” ai inteligenței artificiale și cercetător care lucrează pentru Meta, a participat la un eveniment media în San Francisco, organizat cu ocazia împlinirii a 10 ani de la fondarea echipei Fundamental AI Research, potrivit CNBC.
LeCun l-a contrazis pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a spus de curând că inteligența artificială puternică sau generală (AGI) va fi creată în următorii cinci ani – AGI reprezintă o inteligență ipotetică cu care un robot ar putea avea capacitatea de a înțelege sau învăța orice sarcină intelectuală pe care o poate îndeplini o ființă umană.
„Îl știu pe Jensen”, a spus LeCun. „Există un război AI și el vine cu armele.” Acesta se referea la câștigurile pe care Huang le poate obține prin exagerarea potențialului AI.
LeCun a explicat că inteligența artificială va ajunge cel mai probabil la nivelul unei pisici sau al unui câine cu mulți ani înainte de a ajunge la nivelul omului. Explicația constă în faptul că AI-ul este instruit pe modele de limbaj și text care nu sunt suficiente pentru a crea un AI de nivel avansat.
„Textul este o sursă foarte slabă de informații”, a spus LeCun. „Învață un sistem echivalentul a 20.000 de ani de materiale de citit și el tot nu va înțelege că dacă A e la fel cu B, atunci și B este la fel cu A.”
„Există o grămadă de lucruri de bază despre lume pe care [AI-ul] pur și simplu nu le va dobândi prin acest tip de învățare.”
„Cea mai mare parte din cunoașterea umană nu are nimic de-a face cu limbajul... așa că acea parte din experiența umană nu este prevăzută de AI”, a mai spus LeCun, care a dat exemplul unui AI ce poate să treacă un examen de barou pentru avocați, dar nu poate să scoată farfuriile dintr-o mașină de spălat vasele precum o poate face un copil de 10 ani.
LeCun a ridiculizat și temerile unor oameni care cred că inteligența artificială ar putea să pună stăpânire asupra omenirii sau să ducă la dispariția ei, catalogând astfel de idei drept ridicol de absurde și exagerate.
Editor : Raul Nețoiu