Misterul din Cahokia, orașul abandonat subit în secolul al XIV-lea. Oamenii de știință nu pot înțelege ce s-a întâmplat cu locuitorii

Data publicării:
movile din Cahokia
Timp de câteva sute de ani, Cahokia (acum statul american Illinois) a fost un oraș înfloritor, FOTO: Profimedia Images

Timp de câteva sute de ani, Cahokia (acum statul american Illinois) a fost un oraș înfloritor, unde locuiau zeci de mii de oameni, însă, până la sfârșitul secolului al XIV-lea, orașul a fost părăsit brusc, iar oamenii de știință nu reușesc să înțeleagă de ce, transmite Science Alert.

Pe la mijlocul secolului al 14-lea, cei aproximativ 50.000 de oameni au plecat în alte locuri, sugerând că a avut loc un eveniment dramatic, care le-a schimbat viața.

O secetă severă urmată de eșecul culturilor pe scară largă ar fi o explicație pentru acest exod în masă, dar o nouă investigație a Biroului de Management al Terenurilor din SUA și a Universității Washington din St. Louis sugerează altceva.

Cercetătorii au explicat că, deși s-ar fi confruntat cu schimbările climatice, puteau produce în continuare mai multă hrană decât le-ar fi trebuit.

Cahokia a fost cândva probabil cel mai mare oraș nord-american la nord de Mexic. Când europenii au sosit, au găsit movile uriașe de pământ, dovada că acolo au locuit cândva oameni.

Aici, echipa de cercetare a analizat probe de sol, căutând izotopi de carbon care acționează ca indicatori pentru tipurile de culturi care au existat de-a lungul secolelor.

Diferite plante lasă semnături diferite de carbon, iar cercetătorii au reușit să afle că doi izotopi speciali de carbon, Carbon-12 și Carbon-13, existau în continuare în perioada în care oamenii părăseau Cahokia. Asta sugerează că nu seceta ar fi fost problema.

Localnicii s-au adaptat schimbărilor climatice

Cercetătorii au explicat că localnicii au fost probabil capabili să se adapteze, deși au avut loc secete, subliniind în același timp că o astfel de societate sofisticată avea probabil sisteme de depozitare a alimentelor.

În continuare, specialiștii vor să facă mai multe cercetări pentru a obține o imagine a modelelor de culturi dintr-o regiune mai largă, dar și să efectueze teste pe culturile pe care acești oameni antici le-ar fi folosit, pentru a vedea exact cum rezistă condițiilor de secetă.

Colectarea acestor informații ne-ar ajuta să vedem dacă oamenii au trecut la culturi diferite ca răspuns la schimbările climatice.

Cu toate acestea, în timp ce aceste mostre de sol ne oferă indicii despre ceea ce nu s-a întâmplat, ele nu ne spun cu adevărat ce s-a întâmplat. Autorii acestui studiu cred că ar fi putut fi un proces mai gradual decât am crezut.

„Au depus mult efort pentru a construi aceste movile, dar probabil că au existat presiuni externe care i-au determinat să plece. Imaginea este complicată”, au mai adăugat specialiștii.

Cercetarea a fost publicată în The Holocene.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri