Microcipul implantat sub piele, folosit deja la călătoria cu metroul în Suedia. Când se vor putea face plăți

Data actualizării: Data publicării:
2018865_original
Foto: Biohax International

Mii de suedezi  pledează în favoarea utilizării microcipurilor care pot fi implantate sub piele şi care pot fi utilizate zilnic pentru diferite operaţiuni, precum accesarea telefonului smart, deschiderea uşii sau programarea alarmei. În viitor, se are în vedere efectuarea de plăți cu aceste microcipuri, potrivit unei analize Euronews, preluată de G4Media.ro.

Microcipul are mărimea unui bob de orez şi se implantează sub piele cu ajutorul unei seringi. În Suedia, microcipurile pot fi utilizate pe post de bilet de metrou sau tren.

Arhitectul suedez de soluţii IT, Martin Lewin, utilizează deja două microcipuri implantate în mână pentru acţiuni precum logarea la computerul personal, programarea alarmei biroului în care lucrează şi lansarea profilului său de LinkedIn. El speră că foarte repede se vor putea face şi plăţi prin intermediul lor.

„Asta sper să devină o funcţie de bază. Abia aştept crearea unui ecosistem unde cipul este capabil să livreze toate tipurile de acces, unde identitatea ta poate fi purtată cu tine într-un mod atât de simplu”, a declarat Martin Lewin pentru Euronews.

„Nu este altceva decât nevoia de a elimina necesitatea de a avea un portofel, de a elimina brelocurile de chei – de a elimina toate aceste „jetoane” separate care nu fac altceva decât să creeze riscuri, pentru că, dacă le pierzi, îţi pierzi identitatea”, a declarat fostul artist de tatuaje şi implanturi cosmetice (body piercing), Jowan Österlund, care în prezent este fondatorul companiei suedeze Biohax International.

„Dacă îţi pierzi cheile, nu mai intri în propria casă. Dacă le găseşte altcineva, atunci în mod logic poate să îţi ia casa, aşa cum se face în unele ţări”, a mai spus Jowan Österlund.

Oamenii se arată îngrijorați de posibilitatea de a fi urmăriți prin aceste microcipuri, însă Eric Larsen, care conduce filiala firmei suedeze Biohax în Italia, afirmă că nu este cazul.

„Vedem că mulţi în Italia nu sunt deloc fericiţi să mai adauge un GPS sau altceva care le poate urmări mişcările. Acest lucru ar putea reprezenta un pericol pentru noi”, a spus managerul Biohax Italia şi a adăugat: „Noi nu urmărim mişcări, nu avem GPS în microcip, dar cred că mulţi nu ştiu asta”.

Editor: B.P.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Limba extrem de asemănătoare cu româna. Se învață în doar o lună, iar jumătate din vocabular este identic cu...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Anna Lesko s-a aruncat în zăpadă, doar într-un costum de baie: „Așa am fost crescută de mică”. Reacția fanilor
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...