Unul dintre cei mai mari hackeri din lume și-a dezvăluit identitatea: e român

Data publicării: 14.03.2016 12:03

GhostShell a avut cea mai mare activitate în 2012, penetrând sistemele informatice americane, precum FBI, NASA și Pentagon, dar și rusești, pentru ca timp de trei ani să nu se mai audă nimic despre această grupare. Însă, în 2015 a reapărut cu dorința de răzbunare, dusă prin campania de „activism întunecat”, scrie jurnalistul Bryan Clark. GhostShell ataca site-uri din dorința de a demonstra că orice poate fi atacat, în ciuda firmelor de securitate.

De curând, publicația online The Next Web a fost abordată printr-un email cu cont pe Yahoo, cu numele White Fox (Vulpea Albă, n.r.), ce susținea că este liderul unui grup de hackeri. Numele era important, pentru că era legat de un proiect anterior al grupării. În urmă cu patru ani, sub titulatura „Proiectul Vulpea Albă”, GhostShell revendica scurgerea a 1,6 milioane de conturi ale unor subcontractori ai Pentagonului, ale unor agenții guvernamentale și organizații comericale.

„M-a intrigat. După câteva emailuri și mesaje scrise, am fost adăugat într-o listă care cuprindea și alți jurnaliști specializați pe securitate cibernetică, de la Wired, The Telegraph, The Atlantic... zece în total. Nu a pierdut timpul și ne-a dezvăluit ce așteptam cu nerăbdare: identitatea lui”, notează Bryan Clark.

„Numele meu e G. Răzvan Eugen, eu sunt cel din spatele identității GhostShell. Sunt GhostShell. Deși în ultimii ani am fost numit în multe feluri, unii dintre voi mă știți ca DeadMellox. E adevărat, această identitate a fost creată pentru a-i monitoriza pe cei care sunt cu ochii pe mine, inclusiv FBI. Am 24 de ani, m-am născut pe 16 august 1991, în București, România. Deși călătoresc des, locuiesc la 15 minute de cea mai mare clădire din Europa, Parlamentul României. Înainte să înființez echipa GhostShell, am făcut parte din altă echipă de hackeri: MalSec, cofondată cu un fost membru lulzsec, care n-a fost prins, pe infrastructura AnonOps, la începutul lui 2012. Eu eram responsabil de atacuri, el pe partea de media. Am început să-l suspectez că e agent FBI și ne-am despărțit. Am luat cu mine toți hackerii pe care i-am recrutat și i-am instruit. El a păstrat restul, alții au plecat”, i-a scris hackerul GhostShell jurnalistului de la The Next Web.

Jurnalistul notează că încă avea dubii, pentru că a verifica identitatea reală a unui hacker era ceva complicat. După ce a verificat că făcea parte din echipa GhostShell, să lege aceste identități de cea reală era o adevărată problemă. Însă Eugen i-a oferit fotografii, conturi de email și un cont de Twitter de pe care a comunicat ani de zile.

Chiar și-așa, jurnalistul nu era convins sută la sută că afirmațiile lui Eugen sunt corecte sau că el este într-adevăr GhostShell: care era motivul pentru care făcea asta? Pentru că, până la urmă, frupul GhostShell era căutat în mai multe țări și apărea pe lista de „cei mai căutați” infractori cibernetici, notează Bryan Clark.

„Vreau să dau piept cu acțiunile mele și să sper la ce-i mai bun. Vreau să continui să fiu parte din această industrie. Cel mai mult îmi place securitatea cibernetică, chiar și cu toate problemele care le aduce. În schimb, sper ca și alți hackeri să devină mai buni. Dacă ai explorat unele părți ale internetului și ai protestat față de lucruri importante, nu înseamnă că trebuie să-ți fie frică de oamenii din jurul tău și să fii mereu paranoic”, i-a spus hackerul.

Deși GhostShell era un efort comun, Eugen a precizat că „alți membri nu au fost implicați în proiectele importante. 99% dintre ele erau ale mele”.

Deși e admirabil că vrea să-și înfrunte acțiunile, care l-ar putea băga în închisoare pentru câțiva ani, Eugen e conștient de urmări, nu e nici primul nici ultimul, mai notează jurnalistul american. Printre cunoscuții lui se află alți hackeri de elită care au ajuns pe mâna autorităților și a agențiilor de securitate, precum Sabu, Adrian Lamo și Zeekill.

„Eugen vrea să fie prins în propriile condiții, dar nu înainte de a spune povestea pe care o vrea. Urmează...”, încheie articolul jurnalistul Bryan Clark.