Reţeaua americană de socializare fondată de Mark Zuckerberg s-a aliat pentru acest proiect cu francezii de la Eutelsat, care se vor ocupa de operarea satelitului. Acesta este doar începutul.
Facebook vrea ca pe termen lung toate regiunile care nu au o infrastructură bună de comunicaţii să aibă acces la internet proiectat de la înălţime de sateliţi sau chiar de drone cu o autonomie mare de zbor.
Pe lângă scopul nobil al acestui proiect, Facebook încearcă să îşi ajute propriile afaceri. Pentru că orice persoană nou conectată la internet poate fi un utilizator al reţelei de socializare.