Prima imprimantă 3D sută la sută românească

Data publicării:
symme

Imprimanta care proiectează obiecte tridimensionale este creată după ideea lui Călin, un tânăr programator, care, la începutul acestui an, și-a văzut visul transformat în realitate.

Componentele electronice în baza proiectului nostru au fost create la Iași, popularea lor, la Iași și la Cluj-Napoca, partea de mecanică este partea de axe rectificate și rulmenți liniari de la Baia Mare, motoarele pas cu pas sunt de la București”, explică tânărul Călin Brandabur, directorul general al companiei.

Iar produsul final a prins contur la Timişoara.

Am avut nevoie de o calitate foarte bună și lucrând cu furnizori locali am putut să am foarte strânsă legătura dintre mine și furnizori pentru a obține acea calitate”, explică tânărul.

Lumea a fost foarte interesată de produs în sine. Înainte de a-l termina am avut 26 de comenzi, unele dintre ele chiar și plătite”, spune Călin Brandabur.

Acum, dispozitivele sunt fabricate în două ateliere din Timişoara, unde lucrează zece oameni.

„Durează puțin, cam patru cinci , șase ore per imprimantă”, spune Adrian Bumbă, director tehnic.

Clienții vin nu doar din România, ci și din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Rusia, Canada și Statele Unite. Obiectele realizate în varianta 3D își găsesc aplicabilitatea în tot felul de domenii.

În arhitectură, în condițiile actuale, formele sunt foarte organice, foarte greu de făcut manual.

De aceea, dacă vrei să faci o machetă, dacă vrei să vezi cum o să arate e foarte mișto să ai o imprimantă 3D să tipărești produsul, să vezi dacă se potrivește în sit”, explică Zoran Popovici, visual architect.

Preţul unei imprimante 3D e între 1.500 și 2.500 euro, iar compania timişoreană care a avut această idee a primit titlul de startup-ul anului.

Citiți și:

Românii care vor să detroneze Facebook: au creat o platformă care va îngloba facilitățile mai multor site-uri


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele din conservă mai sănătos decât somonul și tonul, ignorat de mulți români, deși costă doar câțiva lei...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
301989165_502866921839775_4264805244900949160_n
Agresiune la Spitalul Județean Focșani: o angajată a fost lovită de un pacient. Poliția a intervenit și...
Newsweek
Ziua când Casa de Pensii oprește activitatea. Pensionarii iau pensia cu întârziere și nu depun acte
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Adevăratul doctor Dolittle. El este brazilianul care „vorbește” cu șerpii și calmează animale sălbatice
Film Now
Cel mai profitabil film din 2025. Într-o lună a adunat peste 800 de milioane de dolari din vânzările de bilete
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”